Copiii văd frumusețea în orice. Sunt capabili să ne impulsioneze, să ne readucă ușor cu picioarele pe pământ, să ne arate ce trebuie să prețuim mai mult atunci când suntem atât de siguri că le știm pe toate, ca un om mare.

De mic copil mi-a plăcut să păstrez. De fiecare dată când mă întorc acasă la ai mei, redeschid propriul anticariat exclusiv  pentru copiii mei – colecții de timbre, aparate foto vechi, cărțile copilăriei și adolescenței mele, jurnale, reviste, discuri de vinil, colecții de scoici din vacanțele petrecute cu părinții, fotografii.

 

Adevărate pagini de istorie personală răsfoite, pe nerăsuflate și cu mare plăcere. Alteori devenim turiști și ne pierdem pe străduțele frumoase ale Clujului, facem o groază de fotografii, vorbim despre istoria și cultura orașului, vizităm muzee sau cercetăm împrejurimile, până seara. Așa au ajuns fetele mele să fie pasionate de fotografie, arhitectură și artă. Spunându-le povești despre oameni și locuri, împărțind momente împreună au ajuns să-și țină propriul jurnal.

Partea interesantă apare atunci când fiecare vrea să facă același lucru cu un anumit părinte (ex. mergem să fotografiem X obiectiv ) și se simt neîndreptățite dacă rămân acasă. A fost cazul Marei într-una din zilele în care Paula plecase cu tatăl ei pentru a fotografia.

Dezamăgire mare pentru ea, bucurie mare pentru mine fiindcă am reușit să o desprind pe cea mare de telefon, obsesia tuturor mamelor și viciul tuturor adolescenților.

Am luat-o pe Mara lângă mine pe treptele din fața casei și i-am promis că va fi o după- amiază reușită mama–fiică. Gândul însă mă purta la cartea mea, de pe fotoliul din cameră, ce aștepta să fie deschisă de la începutul vacanței. Dacă e să-mi reproșez un lucru, acela e că nu apuc să citesc atât cât mi-aș dori.

Gata cu sentimentul de vină. Ochii plânși ai Marei au șters orice urmă de regret în ceea ce mă privește. Trebuia să facem un lucru în comun. Un mic exercițiu de imaginație. Mi-am adus aminte că admirase o fotografie  într-o revistă glossy cu o domnișoară ce purta pe cap o coroniță din flori. Își dorea și ea una. Mai stii să împletești ca și în copilărie? Mama fără telefon te rog! Promiți că-l închizi până terminăm? Ideea mea a devenit provocarea provocărilor!

Strânsul florilor, discuțiile noastre despre împletit, legat codițe, cum rupem plantele, la ce lungime le tă

730f04fd81cb732aae13f2ea1a21f11f

iem, au transformat o zi proastă în momentul ei de glorie. Nu au fost niște coronițe stilizate dar au fost tratate drept capodopere. În tot acest timp am vorbit despre relațiile dintre surori, posesivitate și orgoliu despre importanța de a înțelege că era vorba de momentul surorii ei mai mari cu tatăl ei. Fără lecții de morală.

Care copil nu jubilează atunci când se bucură de atenția părintelui său? În acea oră petrecută cu ea mi-am dat seama că lucrurile acestea ar trebui să se întâmple mai des. A știut să prețuiască fiecare clipă cu justețea unui adult. M-a corectat, mi-a adresat întrebări, m-a strâns în brațe de fericire atunci când am terminat opera noastră.

18447885_821481454670771_435956912_n

Mama a fost un moment din copilărie – ediție limitată! Pentru mine ca mamă a fost moment de reculegere …pentru ea unul memorabil, de succes, gata să fie îndosariat. Jucându-ne cu inocență am învățat despre viață amândouă. Modul simplu de a spune lucrurilor pe nume.

 

Știu că e mai ușor să-i lăsăm cu telefonul sau tableta în mână, că televizorul poate fi aliatul nostru de succes, însă cu ce costuri? Digitalizăm totul? Mai puțin copilăria lor. Oricum sunt cu secole înaintea noastră. Cu bune cu rele.

E atât de ușor să dăm replici fără prea multe explicații. A devenit o rutină pentru adulți. Copiii cresc cu replicile noastre mimând viața de adult la nivelul lor. Unele lucruri  pot aștepta, copilăria lor nu. Cu toții am fost niște copiii care au crescut prea repede pentru părinții lor. Atunci când creștem și visele mari devin mici, singurele lucruri care contează și inspiră sunt oamenii pierduți și regăsiți cu drag în memoria noastră.

 

Mariana Stan

 

Sursa foto: Arhiva personală & Pinterest.com

Facebook Comments
Author

Write A Comment