O minte plină de temeri nu mai are loc pentru vise. Veți spune că nu putem trăi, vorbind doar despre vise copiilor. Eu spun că da, atâta timp cât îi învățăm să trăiască cu temerile lor, fără să uite, că suntem aproape până când visul lor devine realitate.

Dorințele mele de copil, adunate ani de ani, păstrează și acum mirosul vremurilor de atunci. Nu au cum să fie uitate.

Mirosul de  iarbă verde, crudă, atunci când alergam cu picioarele goale prin grădina bunicilor, mirosul de apă sărată, briza mării, când îmi petreceam vacanțele la mare, mirosul de pământ ud, după o ploaie de vară, prăjitura cu măr a mamei, aerul pur și mirosul de zmeură de munte când plecam cu tatăl meu în scurte excursii.

Dar mirosul cărților a fost cel care m-a cucerit. Am crescut cu plăcerea de a sta în biblioteci, de a răsfoi cărți care mă inspiră până și acum. Fetele mele au avut aceași curiozitate și dezvoltă aceași plăcere, fiindcă am trăit împreună seri nenumărate răsfoind pagini întregi. Ați fi surprinse câte lucruri noi am redescoperit și eu alături de ele.

Așa s-a născut ideea de a scrie o carte pentru copii, care să le vorbească, pe limba lor, despre curaj, atunci când sunt temători, despre frică, atunci când se simt nesiguri sau despre adevăr atunci când spun o minciună.

Să fie o sursă de inspirație pentru părinți în momentelor lor prețioase alături de copii, un real ajutor în dificultățile lor de comunicare.Poate fi un instrument de învățare prin joacă pentru că le va povesti celor mici despre bunătate, ajutor, emoție, răutate, iubire sau nădejde. Ca și în viață fiecare experiență are povestea și morala ei.

Până la publicarea cărții m-am gândit să vin mai aproape de voi și copii prin câteva adaptări.

Alături de @Dana Predu de la @JuxyMagic, despre care am mai scris pe blog, m-am gândit să punem în scenă, patru povești cu final neașteptat. Spectatorii vor deveni ajutorul de nădejde al nostru și al personajelor pe întreaga durată a piesei de teatru. Deschidem cortina cu  Trăistuța curajului, un spectacol despre curaj, sinceritate, implicare și  prieteni dragi.

Evenimentul îl găsiți aici:

afis2Cum se naște o poveste despre curaj? Dintr-o voce blândă și înăbușită de teamă, dintr-un țipăt zgomotos sau dintr-o șoaptă strecurată la final de zi? Pentru copii răspunsul ar trebui să fie acesta:

Dacă veți căuta cu atenție în trăistuțele voastre din suflet, poate găsiți ascuns bine de tot puțin curaj, puțin adevăr, câteva fapte bune menite să facă fericiți alți copii. Doar să închideți ochii și să credeți în magia din voi.

Nu uitați! În spatele fiecărui act de curaj se află un spiriduș zâmbitor care abia așteaptă să vă împrieteniți! Fiți curajoși! 

Una dintre primele lecții pe care le înveți ca părinte, este aceea de a da mai departe  modele, sentimente, experiențe, timp din timpul tău. E timpul să dau mai departe. Să transmit prin poveștile mele ca viața e facută din speranțe, vise și posibilități infinite. Este abecedarul oricărui copil. Trebuie doar să credem în el și în noi.

About

Scriu despre viața trăită cu pasiune și lucrurile în care cred și mă regăsesc. Poate nu vor fi cele mai cool tendințe și atitudini undress for success. În multe dintre ele te vei regăsi și tu.

Știi momentul acela când te uiți în oglindă și nu-ți place? Multe dintre noi fugim de acest moment, însă viața începe exact din acest punct. Alegerea e numai a noastră.

Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.



Facebook Comments
Author

Write A Comment