L-am cunoscut pe Robert Diaconeasa la un picnic caritabil. Proiectul de suflet picniCool by DaddyCool este de notorietate, deoarece Robert e omul căruia îi place să transforme lucrurile în bine.

Îi citeam deja articolele și îmi plăcea modul său atât de original de a vorbi despre viața ca tată, iubit și om pasionat de ceea ce face. Iar oamenii simt că este autentic.

Despre bunătate, viața de familie, muzică și simplitate mi-a vorbit și în interviul pe care mi l-a acordat.

Robert Diaconeasa before & after nașterea copilului vostru.

Sunt un tip simplu, cu nevoi și plăceri simple, dar extrem de perfecționist și uneori prea critic cu propria persoană. Nu sunt însă așa și cu oamenii din jur. Înainte de venirea lui Ingrid pe lume eram la fel, dar mai puțin experimentat într-ale parentingului. Am învățat multe de când sunt tată.

 

3Cum s-a conturat ideea daddycool.ro?

Mie mi-au plăcut întotdeauna copiii și abia așteptam momentul în care voi deveni tată. E un rol care mi se potrivește de minune. Aveam de mult în minte ideea unui blog, de câțiva ani chiar, însă nu simțeam că e momentul potrivit. În timpul sarcinii Anei mi-am dat seama că eu trebuie să fiu DaddyCool, așa că m-am pus în mișcare și m-am oprit abia când ideea a devenit realitate. Sunt foarte ambițios. Mi-am dorit să împărtășesc și oamenilor părți din viața mea și a familiei mele. Care e una foarte activă și, spun eu, interesantă.

Cum privești cele două modele de tătici: tată  implicat 100% în viața și educația copilului sau tatăl care preia din sarcinile mamei atunci când are posibilitatea?

Sunt tatăl care se implică 100% în tot ce înseamnă evoluția, educația și, mai ales, fericirea copilului meu, așadar susțin tații care sunt foarte implicați. Fiecare familie simte pe propria piele ce înseamnă asta, dar aș vrea ca tații să fie acolo de fiecare dată când este nevoie de ei.

Cum e relația daddycool vs mommycool?

O relație normală, unde există foarte multă iubire, respect și susținere. Suntem oameni, ne mai certam, ne contrazicem, uneori destul de aprins pentru că suntem două firi explozive. E normal să avem și puncte de vedere diferite, așadar nu e nici o surpriză dacă mai ies și scântei uneori.  În rest, suntem mereu acolo unul pentru celălalt, credem foarte mult în noi și am reușit o mulțime de lucruri tare frumoase împreună. De departe, cel mai frumos rezultat al iubirii noastre este minunata Ingrid.

DaddyCool despre el MommyCool 3

Cât de mult credeți în modele de parenting?

Noi credem foarte tare în instinct. În capacitatea noastră de a ne cunoaște foarte bine copilul și de a ne da seama care sunt nevoile lui. Suntem foarte atenți la Ingrid, o cunoaștem foarte bine și știm cum să facem față unor situații diverse. Metoda noastră de parenting se rezumă la iubire cât cuprinde și la o stare de spirit relaxată în casă. Iar asta se vede cu ochiul liber la copilul nostru.

Preferi un adevăr incomod sau o lecție de diplomație?

Prefer adevărul, dar într-o formă care să nu îl facă pe interlocutor să se simtă prost. Eu spun întotdeauna adevărul celor din jur, dar într-un mod diplomat. Așa mi-ar plăcea să-l aflu și eu. Cred că e foarte important felul în care spui cuiva un anumit lucru, fie bun, fie rău. Apreciez oamenii care sfătuiesc sau poate chiar critică, dar o fac sincer, cu cele mai bune intenții, cu scopul de a te ajuta, în final.

Ești un om de start up focusat pe ideea de a dezvolta mereu ceva. Care ar fi cel mai important proiect pentru tine?

Fac totul din suflet și cu multă încredere în instinctul meu. Iar asta mă ajută să fac ce-mi place și să-mi câștig și existența din asta. Faptul că lucrez deja de 13 ani (am 29 acum) m-a ajutat să fiu foarte sigur pe mine din multe puncte de vedere. De când am devenit tată, am învățat să fiu sigur pe mine și în zonele în care aveam nesiguranțe, iar acum sunt un tip care știe foarte bine cine e, cât valorează uman și profesional și care e direcția în care vrea să meargă. Nu alerg niciodată după bani, dar caut să-i câștig pentru a avea un trai decent. Îmi doresc foarte mult să ajut oamenii din jurul meu, în special copiii. Iar cel mai important proiect la care lucrez se va lansa în toamnă, va fi unul caritabil și va schimba multe vieți. De la ideea asta a pornit și nu mă voi lăsa până când nu va fi așa.

A existat o întâlnire semnificativă sau o persoană care ți-a schimbat viața?

Sunt mulți oameni care au trecut prin viața mea și de la care am învățat câte ceva. Am furat întotdeauna meserie de la ei, dar nu am avut un mentor anume de la care pot spune că știu aia sau cealaltă. Am fost mereu autodidact și îi mulțumesc Universului pentru asta. De la unii am învățat lucruri bune, alții m-au dezamăgit complet și mi-au dat o lecție de viață. Și tot așa. Caut să mă îmbunătățesc permanent din toate punctele de vedere, iar visul meu este să călătoresc, să ajut și să le vorbesc oamenilor din întreaga lume despre cum poți reuși pornind de jos.

Ești Deputy Editor in Chief la Kiss FM. Ce definește cel mai bine domeniul industriei muzicale din România?

Hmmm, ce întrebare interesantă. În acest moment, rapiditatea cu care se consumă muzica, față de acum 13 ani, când am luat eu contact prima dată cu industria. Artiștii scot piese pe bandă rulantă și se străduiesc să rămână relevanți pentru că apar mereu nume noi. Dar foarte puține sunt cu potențial adevărat pentru a face o carieră. Adevărul e că nici nu prea au loc pentru că sunt câțiva artiști mari pe care îi auzi peste tot. Dar nu e imposibil. Toți cei care sunt sus acum au muncit foarte mult ca să ajungă aici. Oamenii de rând au, în general, impresia că toți apar ca ciupercile după ploaie. Însă nu e deloc așa. În spatele unui artist de succes e foarte multă muncă, tocmai de aceea newcomerii nu trebuie să se aștepte că vor avea super cariere în doi timpi și trei mișcări. Industria muzicală românească este foarte colorată, dar la nivel uman mai are mult de crescut. Încă sunt mulți artiști care nu pot să nu se uite în curtea vecinului.

Despre Robert, cel din spatele blogului daddycool.ro?

Sunt la fel. Și online și offline. Tocmai de aceea încerc să fac evenimente cu un număr limitat de oameni. Vreau să avem timp de socializare, iar cine nu mă cunoaște să poată avea ocazia să-și dea seama că sunt același pe care îl citesc. Arăt la fel, mă comport la fel, gândesc la fel. Unul dintre atuurile mele este autenticitatea și nu de puține ori mi-au spus oamenii că se bucură că sunt exact așa ca pe Facebook. Bine, sunt și persoane care mă văd mai sus decât sunt sau mai prețios decât sunt, de fapt, dar unele lucruri nu le putem evita, orice am face.

SAM_6345-1140x660Una din pasiunile tale este actoria. Ce înseamnă pentru tine Școala de actorie InLight? În ce direcție te-ai îndrepta: teatru sau film?

Actoria a făcut mereu parte din viața mea. Joc în reclame de la 14 ani și am început să prezint emisiuni TV de la 18. A fost mereu acolo, mi-a plăcut să mă exprim din punct de vedere artistic. Am făcut parte din cor în perioada școlii generale, am fost membru al unei trupe de muzică, percuție și dans vreme de 3 ani și eram purtătorul de cuvânt la emisiuni și în concerte etc. Îmi place scena, îmi place la nebunie să fiu printre oameni. Am jucat și teatru, dar prefer actoria de film. Sunt senzații total diferite, dar cred că prefer camera de luat vederi pentru că am luat prima dată contact cu ea. Plănuiesc să urmez o școală internațională de actorie în viitorul apropiat, când viața noastră va lua o turnură tare interesantă. 🙂 InLight a fost o punte frumoasă în viața mea pentru că acolo am învățat să fiu și mai curajos din punct de vedere actoricesc. Alina Grigore, Laura Manea (profesoarele mele) mi-au dat voie să fiu fără limite. Acolo mi-am dat seama că, oricum, depinde doar de mine să fiu bun. Să am încredere că pot și să o fac, pur și simplu!

Stilul tău dictează alegerea sau alegerea dictează stilul?

Stilul meu de a fi (din toate punctele de vedere) dictează toate alegerile pe care le fac. Ți-am spus că aleg mereu cu sufletul, așadar tot ce iese din mâna mea reflectă ce fel de om sunt.

Jupiter 2.jpg

Cât timp îți mai rămâne pentru tine?

Foarte puțin și sunt un pic supărat din această cauză, dar o să mă redresez în viitorul apropiat. Trebuie doar să găsesc un echilibru ca să îmi și rămână puțin timp doar pentru mine. Cu toții avem nevoie de el. Uneori nu știu cum să fac și de unde să mai scot câteva ore în plus.

Robert Diaconeasa în viitor: media, actorie sau CSR?

Om de media (blogger), care joacă în filme și piese de teatru internaționale, dar își folosește popularitatea ca să facă bine oamenilor din jur. Și ca să transmită un mesaj pozitiv prin absolut tot ce face.

Your #1 hit radio?

Poate ai să râzi, dar nu ascult radio.

Ceea ce răzbate cel mai bine la Robert este originalitatea. Modul său original de a-și trăi viața alături de cei pe care îi iubește. Cred că a devenit o constantă în viața lui, în viața lor de familie. Online sau offline este același om, dispus să facă următorul pas către o nouă provocare. Plăcerea de a fi tată nu a făcut decât să-l motiveze mai mult. No matter what!

 

Sursa foto: Ciprian Strugariu & Robert Diaconeasa ( arhiva personală)

Facebook Comments
Author

Write A Comment