Anul 2007. Luam prânzul împreună cu soțul meu pe o terasă în Sorrento, Italia. Cu toate că era luna septembrie, orășelul acesta superb era plin de turiști. Vorbeam despre ce urmează să mai vizităm în restul zilelor, pierduți oarecum în peisaj.

Atenția mi-a fost atrasă de patru doamne extrem de bine dispuse. A nu se înțelege greșit. Englezoaice în toată regula. Una dintre ele avea în brațe o fetiță de 11 luni. Vârsta și numele fetiței mi le-a spus chiar mama, în urma unei scurte discuții pe care am avut-o, referitoare la minunăția de copil. Toate bune și frumoase, dau comanda chelnerului și asteaptă să vină mâncarea.

20733156_2344226509136393_1535176650_n

Între timp Rose, ca orice copil, își pierde răbdarea, începe să plângă, mama încearcă să o calmeze și nu reușește. Ușor jenată de situație se întoarce către noi și ne întreabă dacă ne deranjează  faptul că ar dori să alăpteze. E ok…fără probleme…am spus eu, făcând un schimb de priviri sugestiv.

Mama s-a întors spre copil relaxată și l-a hrănit acoperindu-i capul și evident propriul sân cu o batista pentru sugari. S-a făcut liniște. Oarecum lumea înțelegea că e un moment unic și trebuie repectat. Chiar mă gândeam atunci cum ar fi perceput acest gest al mamei, la noi, în România.

Suntem in anul 2017. Aceași poveste cu alăptatul în public. Trăiesc în România, țara unde SocialMedia face și desface. Ca peste tot.

0da63e91ec0d7df6a1b1913d9b6883b5

Cel mai greu îmi e să accept faptul că am ajuns la nivelul în care ne atacăm noi între noi, doar pentru a ne jigni. Veți spune că și eu fac acest lucru…doar vorbesc. În articolul din martie, No make-up day, scriam despre cât de solidare ar trebui să fim noi, femeile, sau cât de conștiente suntem de menirea noastră, ca femei, raportat la cei din viața noastră.

Dacă noi nu avem un mod de a ne autoeduca, de a ne impune minimele standarde pentru a trăi frumos și liber, cine ar putea să o facă? 

Nu știu în ce măsură conștientizăm unele dintre noi, normalitatea de a fi mamă, cu plusuri și minusuri. Scriem despre toate minunile din lumea asta, le împărtășim între noi, dar când vine vorba despre un lucru simplu și frumos, de altfel, ca alăptatul, ajungem să ne jignim și să transformăm gestul într-unul ce ține de vulgaritate. Poate răutatea feminină are farmecul ei?

Să faci topless nu e vulgar și nu te întreabă nimeni dacă ți-ai spălat sânii mici, mari, medii frumoși sau mai puțin frumoși?! Nici dacă transpiri, folosești loțiune cu factor de protecție ridicat, pe 40 de grade, dacă te văd alți copii și cum înțeleg ei nuditatea ta. Vulgaritatea e o chestie de percepție, nu?

Mi-e greu să cred că alăptatul poate fi dizgrațios. Totul ține de mamă și respectul pe care îl are ea, față de ea însăși, față de copil și restul lumii. Poți fi dizgrațioasă prin atitudinea pe care o ai în public atunci când alăptezi. Sau poți fi un model de feminitate și maternitate.

Nu cred că e normal, așa cum am văzut cu propriii ochi, să-ți alăptezi copilul în toaleta dintr-un mall, de teamă și rușine că vei fi judecată, la fel cum nu mi se pare normal să-ți alăptezi copilul de câteva luni, seara la ora 22.00, pe peluză, la Untold…ascultând muzică. E un festival tare frumos, dar nu pentru bebeluși. Vino singură, mămico! Vorbim de inconștiență sau de prostie?

Îi scriam Mirunei Ioani, care dorește să promoveze un proiect de lege în acest sens, că trebuie să se pregătească de orice. Mai ales de faptul că se va lovi de mentalități care nu vor să fie educate. Atât în plan social cât și politic. Pentru că nu vor. Și euforia asta pe care o ai sperând că poți să schimbi ceva, în bine, naște iluzii, care de cele mai multe ori trișează. Așa că trebuie să ai un stomac bun. Îmi doresc să reușească măcar la nivel educațional. Poate râdeți dar e și acesta un câștig…unul major care se va vedea poate peste câțiva ani.

Cine sunt eu să-ți spun cum e bine? Sunt o mamă ca și tine. Nu-ți spun cum e mai bine fiindcă tu trebuie să vezi consecințele. Să fii conștientă că dreptul tău ca femeie este să-ți alăptezi copilul decent într-un loc public, însă cu atitudinea potrivită pentru copilul tău.

Atitudine care vorbește și despre tine ca femeie. Nu e vorba de mine sau de tine, ci de copiii noștri. Așadar nu transforma un gest de o intimitate absolută, în ceva ce nu e demn de copilul de lângă tine. Fii solidară, dacă nu, construiește prin argumente, nu prin injurii. Ce câștigi?

d0349de4146ac0abe4bde34034efafd5

Crezi că femeia de la țară se întrebă cum e cu PR-ul? Crezi că fata de 20 de ani care cerșește cu un bebeluș în brațe și cu alți doi sau trei copii pe lângă ea, se întreabă cum e cu normele de igienă, dacă e sexy alăptând în public? De aici trebuie să gândim lucrurile. De la educație, de la mama care nu îndrăznește să scoată două cuvinte fiindcă e prea ,,obișnuită,, cu pumnul în gură, pentru care normalul e anormal.

Deocamdată pot să aprob un astfel de demers ce ține de normalitate. Cu reținerile de rigoare, fiindcă știu ce înseamnă promovarea unui proiect de lege fără susținere.

În 2006 am încercat acest lucru în privința modificării alocației pentru familiile monoparentale. Datele pe care le primisem în faza de documentare, de la diverse O.N.G-uri, erau crunte. Fiindcă acolo unde nu există informație, nu există putere și nici capacitatea de a argumenta. 

Pentru o familie monoparentală, dedesubturile ascundeau, educația precară, modul de gândire, lipsa de pregătire, incapacitatea de a-și crește copiii decent și evident neîncrederea în viitor. Ceea ce mi-am dorit eu a fost transformarea acestor mame asistate social, în marea lor majoritate, în femei capabile să aibă un loc de muncă, cu o percepție de sine bună, capabile să-și schimbe viața. Vorbim atât de mediul urban și cu atât mai mult cele din mediul rural…care trăiau într-o altă lume.

Sprijinul meu a fost Noemi Meilman pe care o cunoscusem recent în urma unei vizite la Tabu, deoarece căutam parteneri media. Social Media nu era în floare. Noe a fost omul potrivit la locul potrivit. Cu o viziune extraordinară.

Nu degeaba i se spune acum ,,Noemi connecting people,,! M-a îndrumat și m-a ajutat cu tot ce s-a putut. Totul până la politică și replica pe care am primit-o. Acest segment nu intră în eșantionul nostru electoral.

 

Îmi pare rău că m-am oprit. Erau alte mentalități, se lucra mult mai greu, ți se închideau uși în nas.

Nașterea celui de-al doilea copil mi-a cam luat din timpul liber avut la dispoziție, însă am încercat pe diverse căi să ajut, să sprijin atât cât am putut. Fiindcă am crezut mereu în puterea noastră ca femei, aceea care unește, nu dezbină.

Nu uitați faptul că a da viață înseamnă privilegiul de a schimba vieți…începând cu ale noastre. Dacă miza nu mai suntem noi, gândiți-vă la copiii care vă calcă pe urme.

Trecutul să fie o lecție, prezentul un dar și viitorul o motivație.

 

Sursa foto: Arhiva personala & Pinterest.com

Facebook Comments
Author

Write A Comment