Nimic nu e întâmplător. Lucrurile pe care le trăiești, oamenii pe care îi întâlnești, au fiecare rolul lor.

Mă tenta demult ideea de a participa la întâlnirile #DigitalParentsTalks însă de fiecare dată intervenea ceva. Sâmbăta trecută am avut ocazia să cunosc, în sfârșit, o comunitate cu care mă familiarizasem puțin în online, prin câteva articole împărtășite.

Blogul meu e la început de drum, clar mai am multe de învățat, așa cum sunt convinsă de importanța de a da mai departe, deoarece online fără offline nu se poate. Cel puțin în cazul meu. Am început să scriu din plăcere, fără o țintă anume, apoi mi-am dat seama că dincolo de conținut asumat trebuie să ai și un plan.

P10
Foto: Cristina Nichitus

Să fie oare back to school sau back to work? Poate amândouă.

Nu-mi vine să cred cât de proaspăt e totul în capul meu, în ciuda faptului că totul a trecut atât de repede. Cel mai frumos lucru a fost echipa, sentimentul acela ușor intimidant că intri într-o casă nouă cu oameni noi dar care te primesc cu multă ospitalitate.

Despre reguli, branding și limite de relaționare cu cititorii am discutat cu Ioana Chicet- Macoveiciuc (Printesa Urbana).

Cât de mult ceea ce se întâmplă în online ne afectează viața personala sau cum stilul propriu și viața personală sunt modelate de opiniile celor din jur?

Nu există o rețetă anume pentru construirea unui brand, mai degrabă trebuie să fii atent la ce construiești și cu cine împarți.

21765350_1307015852758695_6112973563329309124_P2
Ioana Chicet – Macoveiciuc ( Printesa Urbana )

Depinde cum vezi lucrurile. Poți alege să dezvolți un brand dincolo de aparențe, să rămâi fidel alegerilor și convingerilor tale. Ajungi să muncești mult, investești, argumentezi opinii, confirmi valoarea și de ce nu, faci business.

În online opțiunile sunt infinite, subiectele la fel, importantă este originalitatea și modul în care blogul vorbește despre tine. Știm foarte bine că notorietatea aduce cu ea și minusuri.

Puțini sunt cei care te percep ca atare chiar dacă prin povestea ta îți dorești să schimbi mentalități.

Exemplul  Prințesei Urbane se potrivește excelent ideii cum să transformi repere de viață într-un exercițiu de sinceritate cu tine însăți. Discuția scurtă pe care am avut-o cu ea, mi-a confirmat că e un om empatic, extrem de cald și intuitiv, iar acest lucru se reflectă pe blogul ei.

Despre isteț, copilăresc și accesibil ne-a povestit Evelina Nicula (KINDERPEDIA). Pe aceste trei concepte s-a dezvoltat o comunitate reprezentată de părinți și educatori dornici să comunice mai fluent, să simplifice întregul proces de comunicare, pe o singură platformă.

Atâta timp cât se simt angajați în discuții, paricipă activ la activitățile copiilor și pot influența subiecte importante care le afectează pozitiv viața, eu cred că sunt părinți fericiți. În fond rolul unei comunități este să genereze valoare!

P4
Evelina Nicula ( Kinderpedia )

E greu să crești o comunitate, fără un ritm anume, fără experiențe care să vă lege și în offline. Am realizat și eu acest lucru pe propria piele.

Modul în care valorizezi oamenii din comunitate și construiești  în interiorul ei îți poate spune dacă ai abordat corect sau greșit membri  ei.

Diana Ghindă (Training Café) spunea foarte bine că nu trebuie să pierzi din calcul niciodată, că oamenii caută mereu coerență, de aceea  trebuie să decizi ce anume te legitimează cu adevărat: să le fii aproape, ce știi, ce simți, ce crezi? Ca într-o familie trebuie să te ghidezi după nevoi, să oferi ceva pentru a primi ceva în schimb.

P3
Diana Ghindă ( Training Cafe )

Exercițiul e mama învățării. Ideile se cultivă, despre oameni înveți mereu, dacă ești deschis la a învăța. Întâlnirea cu familia DPT a fost despre normalitate și autenticitate ei. Un loc în care oamenii se susțin, corectează, învață despre ei , trăiesc, împărtășesc. Cum pot contribui în bine la dezvoltarea acestei comunități rămâne să vedem împreună.

Momentul surpriză pentru Ana Nicolescu și Lavinia Pavel, fondatoarele acestei comunități, a vorbit de la sine despre sentimentul care ar trebui să lege, în general, oamenii: unitate.

P8.jpg
Ana Nicolescu & Lavinia Pavel

În timp ce aplaudam alături de restul participanților, mă gândeam la ce ar putea să le treacă prin minte. Laviniei care ne vorbea de SEO, nu cred că îi trecea prin cap cum e treaba cu GOOGLE, iar Ana nu contabiliza reușitele mari și mici ale blogerilor prezenți. Rezonau cu cei din jur…și atât.

P5

Despre asta e vorba într-o comunitate. Rezonezi pur și simplu cu oameni care mișcă lucrurile, în bine, influențând viața celor din jur.

Așa cum scriam pe blogul meu, dialogul, comunicarea între noi, ca părinți, este de neînlocuit. La fel ca într-o familie, nu putem educa fără multă răbdare și înțelegere așa cum nu putem lăsa indiferența să ne decidă viitorul. Succesul acestei comunități va rezulta din capacitatea noastră de a construi povești frumoase care ne leagă de viitor.

Vă mulțumesc tuturor!

 

Mariana Stan

 

Sursa foto: Cristina Nichituș

 

Facebook Comments
Author

Write A Comment