Nu cred în coincidențe cu atât mai mult când mesajele vin de la copii. Mama, oare ce mai face Teo (Teodora Maftei)? Recunosc, am rămas blocată puțin la întrebarea Marei de acum două zile. Am trăit sentimente amestecate preț de câteva secunde fiindcă o simțeam în suflet. Așa cum știa Teo să se facă simțită.
Teo face fotografii sus, în cer, mamă! Nu mi-o pot închipui altfel. Cred că de când a plecat dintre noi a avut câteva expoziții. Cerul îi oferă acum cea mai bună lumină.
Poate nu mă credeți, dar eu nu am putut merge la înmormântarea ei după tragedia de la Colectiv. Mi-aș fi dorit să-i spun drum bun în călătoria lungă care o aștepta, că o iubesc și o admir mult pentru curajul cu care a luptat.
Exemplul Teodorei m-a făcut să-mi aduc aminte cât de puține lucruri pozitive s-au întâmplat de la plecarea ei. Proteste, schimbări politice peste noapte, lupte de culise, strategii de imagine, arestări, procese fără sfârșit.
În curând se împlinesc doi ani de la carnagiul dintr-o fostă hală a fabricii Pionierul. Doi ani de când stăteam la cozi mai uniți ca niciodată să donăm sânge, medicamente, pansamente, pentru prietenii, cunoscuții sau străinii care aveau nevoie de noi.
Ce-am învățat pentru viitor? Că nu suntem un popor luptător de cursă lungă, că reacționăm emoțional la tragedii până în punctul în care o dăm în bălării cu ritualuri satanice, pelerinaje și demisii care să ne închidă gura.
Am văzut că trăim într-o țară predispusă la jelanie, mai puțin la măsuri eficiente după evaluarea problemelor. Să nu uităm expunerea mediatică de pe urma morților. Nu pot să uit câte fotografii au circulat pe rețelele de socializare în acest sens. Totul în văzul și durerea părinților disperați că nu-și găseau copiii. Nu găseau oamenii care să le ofere răspunsuri.
Oare ce s-a mai întâmplat în spitalele din București între timp? Asteptăm ziua când vom tăia panglici ca și la presupusele autotstrăzi care există doar pe hârtie. Aș vrea ca măcar un politician să privească în ochi părinții copiilor plecați dintre noi și să spună s-a făcut, s-a îmbunătățit, s-a realizat.
Dacă mâine se întâmplă o nouă tragedie de proporții avem o strategie pentru situații de urgență? Una eficientă, fără bâlbe, avem spitale dotate pentru a oferi servicii medicale specializate? Ce se mai știe despre Spitalul de Arși ? S-a făcut o investiție? Mai culegem viermi? Chestia asta cu ,,gradul de infecții este în limite acceptabile” nu m-a putut lămuri niciodată.
Nu mă mai miră nimic. Ne-am obișnuit cu replica: trăiți în România…astea sunt condițiile…nu putem face mai mult. De ce? Fiindcă ne-am lămurit după mișcarea #rezist. Pentru că sistemul este perfect și întotdeauna funcționează, se restartează. Ne plac teoriile conspirației, acceptăm ceea ce ni se livrează, dezbatem în ,,poiana lui Iocan’’ fără să ne gândim că pierdem un timp extrem de prețios, timpul copiilor noștri.
Acești copii care vor merge în continuare în cluburi, așa cum mergeam și noi dealtfel. Câte dintre cluburile din București respectă acum normele ISU? La un moment dat devenise o nebunie că ISU va închide toate cluburile care nu repectă normele de siguranță. Ne-am pierdut în proceduri.
Am devenit preocupați de absolut orice detaliu mai puțin de esența problemei. Știu că imediat după tragedia de la Colectiv nu mai puteai scoate elevii pentru diferite programe cultural–educative în perioada Școlii Altfel, de teama izbucnirii unui alt incendiu, fiindcă nu se știa prea bine dacă locația respecta normele ISU. Câte dintre școli aveau, în regulă, avizele pentru prevenirea incendiilor?
Mai nou, de la 1 octombrie 2017, autorizațiile de securitate la incendiu sunt obligatorii.
Statul însă nu are și nu a avut de unde să facă investiții. 80% dintre școli nu respectă normele ISU și nici nu au bani pentru a investi în acest sens. În aceeași situație se află și spitale sau alte clădiri publice ( sursa- Dc News)
Pe 30 noiembrie 2015, la Colectiv, au murit 64 de oameni și au fost răniți peste 100. Pentru că unii și-au urmat o pasiune pentru fotografie, cum a fost cazul Teodorei Maftei sau doar plăcerea de a asculta muzica rock. La doi ani de la această tragedie s-au deschis dosare penale pentru ucidere și vătămare corporală din culpă, s-au trimis în judecată oameni politici, pompieri, oameni de afaceri.
Ne întrebăm dacă victimele au fost tratate corespunzător în spitale, părinții celor decedați încă cer expertize medico-legale și își plâng pe holurile tribunalelor copiii morți. În această cauză se cer despăgubiri de peste 212.474.000 euro şi 51.240.315,8 lei, sumă care nu poate fi acoperită de către acuzați, astfel că statul Român va deveni garant, prin Ministerul de Finanțe.
Să fie un cerc vicios? Nu vreau să cred că e o lipsă de interes. Îmi doresc ca la doi ani de la plecarea Teodorei Maftei și a altor copii minunați dintre noi, să nu rămânem cu dreptatea în mână și să nu știm ce să facem cu ea.
Nu de altceva, dar toți credeau în viață, în frumusețea ei și în viitor. Noi?
Uităm cam repede, din păcate, iar ceea ce trăim este rezultatul atitudinii pe care o avem.
Sursă foto: Pinterest.com, Teodora Maftei
