Câți dintre noi am avea curajul să luăm viața de la capăt, cu o doză mare de încredere și una mică de nebunie. Pe la douăzeci de ani am cunoscut doi oameni ieșiți din tiparul clasic. El jurnalist, ea un foarte bun manager în domeniul corporate.

Opțiunile lor profesionale și de viață s-au schimbat permanent fiindcă au știut mereu să se reinventeze, să sfideze banalitatea și ipocrizia. Când s-a născut băiețelul lor, Leo, miza a devenit mult mai mare. Viitorul lor suna bine, inspirat de un copil care i-a determinat să încerce într-un domeniu absolut nou. Au reușit, vedeți și voi în interviul de mai jos.

Descrie-l pe Emanuel Ciocu în câteva cuvinte.

Generaţia care a crescut “cu cheia de gât”şi s-a format în nesfârşita tranziţie românească, capabil să se adapteze şi transforme de câte ori e nevoie, să treacă de la sucul la dozator la cel îmbuteliat ca în cele din urmă să renunţe la el şi să treacă la ceai. Nu am fost crescuţi ca americanii cu “nimic nu e imposibil”, dar ne-am autoeducat că orice se poate încerca, că  poţi şi trebuie să o ei de la capăt de câte ori e nevoie. Iar pentru asta ai nevoie de un pic de curaj, un pic de nebunie, un pic de umor şi multă (auto)ironie.

De ce un restaurant vegetarian și nu unul cu specific românesc?

Pentru că sunt cvasi-vegetarian, mănânc foarte rar peşte şi fructe de mare, dar şi din raţiuni de marketing. Piaţa era goală când am ajuns noi aici, acum patru ani, în viziunea locală un sandwich vegetarian conţinea ton. Iar noi venim cu o cultură a mâncării de post care ne permite să susţinem un regim de viaţă complet vegan vreme de săptămâni. În plus, vegetarienii sunt o minoritate peste tot, de aceea sunt dispuşi să-şi caute şi selecteze restaurantele pe când un restaurant etnic are nevoie de timp să se maturizeze şi să atragă clienţii.

c6Ce anume v-a determinat să luați decizia de a vă muta din România într-o altă țară?

Probabil e un amestec de factori. Deşi niciodată nu m-am gândit că aş putea pleca din ţară, fiind puternic ataşat nu doar de ţară dar mai ales de limba în care scriam, naşterea unui copil îţi schimbă mult felul în care vezi şi apreciezi lucrurile. Leo cred că a fost factorul determinat. Nu atât dorinţa de a-i asigura un viitor stabil, pentru că viitorul e atât de imprevizibil acum, cât să îi oferi şansa de a creşte într-un mediu sănătos, într-o lume normală, cu valori definite. Sunt adeptul ideii de a pregăti copilul pentru drum, nu drumul pentru copil. Şi ce loc mai bun să creşti decât înconjurat de natură, apă şi soare tot timpul anului?

Emanuel Ciocu pe care îl cunosc este omul transformărilor continue, viața ta de până acum a confirmat acest lucru, cine e acum ,, personajul” Emanuel Ciocu?

Emanuel Ciocu e mai mult o amintire. E înlocuit pe zi ce trece de Gabriel Antonio de La Laguna. Antonio e numele spaniol, pe care prietenii de aici spun că mi se potriveşte. Iar La Laguna e oraşul în care trăiesc:)

Cum e să crești un copil într-o țară străină, cum e să jonglezi ca părinte între două culturi diferite?

Diferit. În sensul bun. Leo e la o şcoală semi-privată, sistem numit aici concertado, o şcoală privată dar care datorită rezultatelor academice bune e subvenţionată de stat. E o metodă educaţională specială, la fel ca Montessori, creată de un belgian care a dat numele metodei: Decroly. O şcoală care pune accent pe muzică şi matematică ca mecanisme de dezvoltare cognitivă, care include în clase normale copii cu nevoi speciale pentru a-i integra mai uşor mai târziu. Leo are în clasă trei copii care au diverse grade de autism, care vin însoţiţi de un asistent personal pentru a nu necesita atenţia specială din partea profesorului.  Iar copii au o atitudine absolut normală faţă de copii “speciali” cum le spun ei. Îi protejează şi ajută dar, mai ales, li se par normali să trăiască, înveţe şi mănânce alături de ei. Lucru pe care nu l-ar putea învăţa acasă. O altă diferenţă fundamentală este că clasele nu au bănci dispuse ca în autobuz, ci mese de câte patru , dispuse ca în restaurant, peste tot. Copiii îşi schimbă echipele de masă în fiecare trimestru iar profesorul nu are o tablă în faţa clasei ci se mişcă peste tot, printre ei. E o metodă care pune accent pe latura creativă, mai liberă şi inter-disciplinară, iar copiii au mecanisme foarte specifice de abordare a problemelor (un sistem numit: văd, gândesc şi mă întreb) dar şi un chestionar de auto-evaluare pentru o corectă poziţionare a copilului în raport cu rezultatele sale.

c8Ce poți să ne spui despre Tapaste și modul în care a devenit un business pentru voi?

E o ”reţetă” foarte originală, nu doar că avem o mâncare foarte specială (strict vegetariană, fără lactate sau ouă), dar avem şi un orar exact pe dos faţă de celelalte restaurante locale. Dacă majoritatea pune accentul pe cină şi sfârşit de săptămână, noi deschidem doar la prânz (trei ore pe zi), şi doar de luni până vineri. Practic, suntem la muncă doar atâta timp cât e Leo la şcoală şi suntem tot timpul liber cu el. Visul celui care lucrează în restauraţie dar şi al părintelui care vrea să aibă timp pentru a se bucura de copilul lui. Şi, da, ca să răspund întrebării nepuse de tine, trăim doar din asta, fără să ne îmbogăţim, dar fiind mulţumiţi.

c5

Care au fost primele lucruri pe care le-ai învățat atunci când v-ați mutat?

Înainte de a învăţa ceva nou trebuie să uiţi ceva vechi. După un deceniu de trăit în ritmul isteric şi agresiv al Bucureştiului, unde majoritatea oamenilor e grăbită din motive greşite, trebuie să uiţi de claxoane, de nebunia fiecărui minut în trafic. Să înveţi să respiri şi să te bucuri de timpul tău. După patru ani în La Laguna acum şi Clujul mi se pare insuportabil de agitat. De exemplu, în oraşul ăsta, universitar de 300 de ani, nu am claxonat niciodată. Nici nu ştiu unde e claxonul. Iar când te apropii de trecerea de pietoni nu trebuie să te arunci în stradă pentru ca maşinile să oprească ci se opresc singure când te văd. Apoi înveţi să-ţi recâştigi încrederea în oameni. Că oamenii se sărută şi se îmbrăţişează aici, că nu le e frică să se atingă şi să-şi manifeste sentimentele, că bărbaţii nu sunt mai puţini macho dacă împing un cărucior cu un copil sau trag după ei unul de cumpărături. 

Ce sfaturi le dai celor care doresc să ia viața de la capăt într-o altă țară?

Să-şi facă o analiză corectă, un SWOT (să analizeze punctele tari, cele slabe, oportunităţile şi riscurile la care se expun), să tragă aer în piept şi să se arunce în apă, chiar dacă e rece la început, dacă nu ţi-e frică să dai din mâni, poţi să ieşi la suprafaţă şi să te bucuri de exerciţiu.

c4

Dacă te-ai întoarce în România ce ai vrea să faci?

Să văd dealuri şi păduri, până mai sunt. Relieful de aici, vulcanic şi mai uscat, subtropical, e diferit de al nostru. Mi-e dor uneori de alternanţa deal vale, de păduri umede, de râuri şi pârâuri de munte, de sate nepervertite de civilizaţie, deşi mi-e teamă că pe zi ce trece sunt tot mai puţine. Şi e păcat.

Cum este sistemul educațional din Tenerife față de cel românesc?

Ca să parafrazez un localnic (student la filosofie şi fiul primei învăţătoare a lui Leo), în Spania nu e o dramă dacă nu are o facultate în primele 100 din lume dar e o tragedie dacă nu are o echipă în finala Champions League:) Adică, în viziunea localnicilor, şcoala de aici e departe de a fi perfectă. Sistemul educaţional de aici e diferit, în sensul că copiii merg la şcoală de la 3 ani.
Grădiniţa noastră se numeşte Infantil aici dar se desfăşoară în şcoală (Colegio). Are avantajul unei treceri mai uşoare a copilului în ciclul următor (Primaria, clasele I-VI). E urmat de ESO (care e echivalentul claselor VII-X la noi). După, urmează Instituto (liceul) unde se face Bachillerato (clasele XI-XII). Sunt şcoli publice, private şi concertado. În toate se lucrează mult mai inteligent decât la noi pentru că se pune accentul pe munca în echipă, fără a se ignora dezvoltarea individuală, şi pe proiecte interdisciplinare, care să facă legătura între materii şi să ofere coerenţă întregului.
De exemplu, se face un proiect despre migrarea balenelor. La Biologie se învaţă despre necesitatea biologică,  la Geografie despre traseul şi regiunile parcurse, la Istorie despre istoricul respectiv, la Chimie despre modificările chimice ale apei, la Matematică despre multiplicare speciei şi probabilistică, la Limbă Spaniolă despre cum se redactează lucrarea şi aşa mai departe. Practic, procesul de învăţământ îşi arată utilitatea imediată, spre deosebire de la la noi unde învăţăm materiile la modul abstract şi artificial, le învăţăm pentru că trebuie să le învăţăm.

Cum vezi România în viitor?

Avansând. Agonizant de lent, cu doi paşi în spate şi unul în faţă, dar avansând.

Cum decurge o zi din viața ta?

Ne trezim, luăm micul dejun, îl lăsăm pe Leo la şcoală, mă duc la cumpărături, pregătesc prânzul, servim prânzul, facem curat, îl recuperăm pe Leo, mergem la la diverse activităţi de după-masă (piscină, cursuri de bucătărie pentru Leo), sau mergem la plajă. Depinde de sezon.

Ce crezi că ar trebui să învețe Leo despre spiritul autentic românesc?

Deşi ţin foarte mult să se integreze în mediul lui, şcolar şi extraşcoalar, am insistat tot timpul să înveţe limba română. Orice limbă îţi deschide calea de acces spre cultură. Chiar dacă are dificultăţi uneori (aici multe substantive au genuri diferite), vorbeşte în continuare şi chiar citeşte poveşti în română, alături de spaniolă şi engleză. E un copil talentat la limbi străine. Spre deosebire de mine:) Seamănă cu mama lui.

c2

Există zile când îți dorești să te reîntorci la cariera ta de jurnalist?

Dacă reuşeşti să renunţi la un drog nu vrei să te întorci la el. Am reuşit să mă las de fumat, de carne şi de presă. La presa din România nu cred că mă voi întoarce vreodată. Zic nu cred. Pentru că niciodată nu zic niciodată.

c7

Care sunt sfaturile tale pentru cei care hotarăsc sa ia viața de la capăt într-o altă țară?

Nu te considera un imigrant în ţara în care ajungi. Pentru că vii dintr-o altă ţară, ai deja un bagaj cultural şi cunoşti cel puţin o limbă, te poţi considera, la fel ca englezii când ajung într-o altă ţară, un expat, un om ,,importat” pentru valoarea lui.
Indiferent ce şi cum faci, fă-o bine. Nu contează că mături strada sau speli vase, fii tot timpul în partea de sus a celor care fac asta, prin muncă şi dăruire.
Chiar dacă te afli doar pentru o perioadă limitată de timp în altă ţară nu te evalua şi lăsa evaluat doar pentru valoarea muncii tale, ci pentru întreaga ta personalitate, pentru că nu eşti un animal şi nici un robot.
Nu te considera stigmatizat şi nu te lăsa judecat pentru faptele altora. Cunoaşte-ţi propria valoare şi vinde-o fără aroganţă şi fără umilinţă.
Integrează-te. Învaţă limba, cunoaşte istoria şi obiceiurile locurilor şi nu încerca să le compari sau evaluezi cu cele de acasă, nu toate lucrurile cunoscute au un corespondent. Şi, mai ales, nu fi critic cu lucruri pe care nu le înţelegi. Respectă legile, cunoaşte-ţi drepturile şi obligaţiile. În public, chiar şi cu cei apropiaţi, încearcă să vorbeşti limba locului, vei da dovada de deschidere şi onestitate.
 Fii generos şi o să primeşti generozitate. Cunoaşte oameni, fă-ţi prieteni, mai ales în domeniile care te interesează. Donează sânge, strânge bani pentru Crucea Roşie, dă o mâna de ajutor la cantina socială. Fii un prieten şi un cetăţean valoros.
Nu-ţi denigra vechea patrie, nu-ţi critica noua ţară. Învaţă s-o înţelegi şi s-o iubeşti cu bune şi cu rele.
Dacă ai copii, înainte de a te muta, vizitează parcul în care se întâlnesc oamenii cu câini. Aşa cum sunt educaţi, trataţi şi integraţi câinii, aşa sunt şi copiii locului. De exemplu, în Berlin câinii sunt cuminţi şi bine educaţi, nu latră şi nu muşcă, dar nici nu par extrem de fericiţi. În La Laguna câinii latră dar nu se bat între ei, sunt exuberanţi dar nu muşcă. În Bucureşti câinii sunt agresivi şi violenţi. Cum sunt stăpânii aşa sunt educaţi şi câinii, cum e societatea aşa vor fi educaţi şi copiii.

Pe Emanuel Ciocu aka Don Gabriel îl puteți găsi pe https://vivessa.net, http://tapaste.es/ și www.cevabun.ro.

Spor la descoperit oameni frumoși!

 

 

Sursa foto: Arhiva foto Eanuel Ciocu aka Don Gabriel

Facebook Comments
Author

Write A Comment