Natașa Ungureanu este un om simplu ca și tine, plină de viață, născută pentru a oferi mai mult decât pentru a primi. Provocarea vieții ei a fost să vină din Ucraina în România pentru a-și împlini un vis în care credea cu tărie.
Iubește România, oamenii de aici și nu ar pleca într-o altă țară deoarece a construit alături de prietenii și colegii ei un proiect care ajută mamele singure să rămână alături de copiii lor.
M-a cucerit cu energia molipsitoare atunci când am cunoscut-o la un picnic caritabil organizat de Robert Diaconeasa. Ulterior s-a legat o prietenie între noi, am organizat evenimente și am cunoscut echipa ei frumoasă de la Touched Romania. Pentru noi prietenia înseamnă oameni care nu renunță, iubesc cu pasiune ceea ce fac, te susțin și rămân lângă tine indiferent cât de greu ar fi.
Cum a fost copilăria Natașei Ungureanu?
Am fost un copil vesel ca toți copiii, o fetiță optimistă care nu punea la suflet lipsurile prin care treceam uneori…
De mică am avut responsabilități: să hrănesc animalele, să deschid solarul, aceasta era o mare responsabilitate, dacă uitai, toată recolta pentru care se muncea din greu „murea”. Satul întreg se ocupa cu creșterea roșiilor în solar.
Când am crescut un pic mai mare, mi-a revenit sarcina să merg la păscut cu Florica cea bălaie, o nărăvașă de văcuță. Pășunea era pe malul Prutului, iar dincolo de Prut, vedeam granița și pichetul de graniceri, știam că într-o zi o să ajung acolo…
Cum spuneam, Florica cea bălaie, era tare nărăvașă, pentru că dăduse de nadă, care seamănă la gust cu trifoiul sau de iarba curată numai bună de cosit din parcela pădurarului Hortopanu, de porumbul din gradinile oamenilor. Cu toate acestea nimeni nu mă împiedica să o las în pace uneori și să mă distrez bălăcindu-mă în apa Prutului.
Un alt lucru pe care mi-l amintesc din copilărie este că am învățat să citesc prima dată în română cu grafia latină. Fratele meu e mai mare și se ocupa foarte mult de mine, cu bune și rele.
De exemplu odată și-a pus în gând să mă învețe să înot, lecția de înot a fost simplă: m-a aruncat de pe mal pur și simplu în apa adâncă. Speriat, el a dorit să sară după mine, dar apa fiind foarte rapidă, m-a dus mai departe. Norocul meu a fost un vecin care m-a salvat.
Ce înseamnă pentru tine Touched Romania?
Touched Romania pentru mine înseamnă a doua casă. Locul unde se schimbă vieți! Am fost aici de la început și nu știu cum au trecut aproape 13 ani. Nu știu cum ar fi viața mea fără să vin aproape în fiecare zi aici.
Iubesc Touched Romania, oamenii cu care lucrez și oamenii mari și mici pentru care lucrez. Cred că Dumnezeu m-a pus la locul potrivit. Nu știu pentru cât timp, ce-mi doresc cel mai mult este ca mamele și copiii să vadă dragostea lui Dumnezeu dar și a semenilor în acest loc.
Să învețe să lupte și să înțeleagă că viața este un dar și merită trăită frumos și demn. Pentru mine Touched Romania nu este un serviciu, este o vocație, un loc unde pot să fiu ceea ce sunt.
Care sunt atributele unui om care lucrează într-un ONG?
Foarte bună întrebare! Lista e foarte lungă…glumesc! Ca să poți lucra într-un ONG în primul rând trebuie să iubești oamenii, să fii flexibil, să fii gata să slujesti, să te poți pune în papucii celuilalt. Cel mai important lucru e să nu uiți să fii egalul celui pe care îl ajuți. Să faci munca cu multă pasiune și dedicare ca atunci, când te privește cineva cum lucrezi să devină molipsitor!
Cum arată o zi din viața ta?
Viața mea este frumoasă doar că are o agendă încărcată. Atunci când faci totul din pasiune nici nu îți dai seama cât de repede trece timpul. Uneori sună telefonul foarte devreme și auzi disperarea unei mamici care trece prin diferite probleme iar eu trebuie să știu cum s-o liniștesc, încurajez. Alteori sunt ,,omul rău”, am învățat că e nevoie și de mustrare, bineînțeles după caz.
Ziua mea începe devreme și se termină târziu. Rolul meu este să mă asigur că mamele și copiii sunt bine îngrijiți, că fiecare este la locul potrivit iar colegii mei sunt bine. Este ca și cum ai avea grijă de un mușuroi, nu stiu cum, dar acest exemplu mi-a venit in minte. Să mă asigur că implementăm ceea ce am hotarât împreună, iar cel mai greu lucru este că să găsim resursele de care avem nevoie pentru a face tot posibilul ca mamele și copiii să rămână împreună.
Recunosc, am încă multe de învățat, deoarece tot ce fac acum e o pură pasiune, nu am știut unde va duce cu adevărat. În cadrul organizației am avut pe rând aproape toate pozițiile. Sunt norocoasă deoarece am avut oameni în jur care m-au încurajat, m-au sprijinit, iar superiorii mei nu mi-au fost șefi, ci mentori care mi-au dat voie să greșesc, să implementez idei noi.
Ce-ți lipsește cel mai mult de acasă?
Pentru mine aici este acasă! Dar uneori îmi este dor de oamenii din sat, de simplitatea de acolo, de mirosul amestecat de fum și frunze, de crizanteme și gutui. Îmi amintesc cu drag de iernile geroase în care îmi scârțâiau cizmele, iar când respiram mi se lipeau nările.
Primăvara, îmi este dor de timpul acela, când ieșeau oamenii cu mic și mare, la treaba în grădină. Mă întristează că de câte ori merg acasă, nu-i mai întâlnesc pe unii oameni de pe ulița copilariei. Îmi este dor de mama…de copilărie.
Cum vezi rolul femeii în România?
A fi femeie este un dar frumos de la Dumnezeu, doar că provocarea femeii în Romania (și nu numai) este să realizeze un echilibru între a rămâne femeie – a avea grijă de familie, de casă, de ea însăși, de a întrupa tot ce este delicat, frumos și în același timp de a se dezvolta (înflori) în această lume care poate fi brutală, dură sau cum ar spune unii o lume a bărbaților.
Cred că rolul femeii este unul complex. România are nevoie de mame, de femei de elită, are nevoie de femei în politică, de femei cu impact puternic în societate.
Care a fost experiența cu cele mai profunde concluzii de viață pentru tine?
Cea mai tare experiență a vieții mele a fost la 17 ani, când mi-am luat o valiză în mână, având la mine toate economiile părinților (care nu erau prea multe) și m-am trezit în Gara de Nord. Nu știam pe unde să o apuc și ce să fac, abia atunci mi-am dat seama că nu e de glumă deloc. Până atunci nu am mai călătorit și nu am lipsit de acasă. Aglomerația mare din București, zgomotul, stresul, m-au copleșit așa de tare încât două săptămâni la rând m-a durut capul încontinuu, credeam că am o boală incurabilă.
Mama nu ar fi vrut să plec așa de departe, dar de gura mea nu a mai putut și mi-a dat voie. Pe atunci, nu aveam telefon acasă, nu exista Skype, Facebook, Whatsapp, mergeam o dată pe lună la Palatul Telefoanelor și sunam la niște prieteni ca să o cheme pe mama la telefon. Mai scriam scrisori. Nu puteam să mă plâng că îmi merge prost sau că îmi este greu, deoarece de fiecare dată îmi spunea să vin acasă. Asta m-a ambiționat și călit.
Fiindcă eram româncă din Ucraina, a trebuit să fac un an pregătitor pentru a învăța limba româna mai bine. Deoarece era anevoios să ajungi pe vremea aceea la studii în România, a durat câteva luni bune pâna când toate actele mele de ,,student străin” au fost gata. Ziua mea, la 18 ani, m-a prins singură, neștiind pe nimeni. Pentru a fi optimistă mi-am cumpărat o floare și o prajitură singură.
Cum vezi ideea de sacrificiu a mamei versus ideea de abandon al copilului?
Pentru fiecare dintre noi mama este una din persoanele cele mai importante din viața noastră. Cred că este foarte greu să trăiești cu sentimentul că cea mai importanta ființă de pe lume te-a părăsit. Rămâi cu foarte multe sechele pentru toată viața.
Pe de altă parte, pentru unele mame poate fi un sacrificiu să își abandoneze copilul. La un moment dat aveam grijă de o fetiță care nu își văzuse mama de la 3 ani, nu mai știa cum arăta. Dar atunci când a văzut-o a știut că e mama ei. Este o legatură foarte puternică între mama și copil, inexplicabilă!
Îmi pare foarte rău că România se numără printre țările în care mulți copii a fost abandonați! Touched Romania este o alternativă la prevenirea abandonului copiilor. Mamele singure care nu au resurse, sunt ajutate să își păstreze copiii lângă ele.
România are nevoie de legi care să ajute mamele singure în nevoie. Din punctul meu de vedere, mamele singure sunt ,,pedepsite”, nu sunt încurajate să reușească. Un salariu minim pe economie, nu ajunge pentru: chirie, întreținere, hrană, nu mai punem în calcul și alte nevoi.
Oricât de bun matematician ai fi și ți-ai face bugetul, este unul care pur și simplu nu ajunge. Ca să nu mai zic de locuri limitate în grădinițe, creșe, fără un program care să ajute o mamă singură. E descurajant mai ales atunci când ai copilul bolnav și angajatorul te mai lasă fără loc muncă fiindcă ești o povară pentru business-ul lui.
Ce părere ai despre România și oamenii de aici?
Acum 25 de ani a veni în Romania era cel mai mare vis al meu. Știu că foarte mulți oameni pleacă acum din România. Pentru mine România este locul unde am învațat, m-am format ca om, m-am maturizat, mi-am găsit locul. Sunt acasă și nu m-am simțit străină niciodată. Sunt româncă până în măduva oaselor, din moși strămoși.
Mă simt binecuvântată deoarece tot timpul am fost înconjurată de oameni buni care m-au sprijinit, învătat, tolerat, ajutat. Chiar daca au fost și momente foarte grele, neplăcute, acestea sunt mult mai puține.
Munca pe care o depui zilnic alături de colegii tăi înseamnă puțin timp pentru tine. Care ar fi vacanța perfectă pentru tine?
Îmi plac vacanțele active, nu statice. Vacanța perfectă ar fi: mașina, râsete, mâncare bună, prieteni, dimineți cu răsărit în geam, 5 ore de somn, copaci, valuri, fotogafii și whist. Visez la o lună de vacanță să fac înconjurul României. Să merg din loc în loc, să cunosc oameni noi, lucruri interesante, bineînțeles într-o companie bună.
Foto credit: Arhiva Natașei Ungureanu
