Violența naște violență. Scriam într-un articol recent despre experiența cu copiii mei astfel: copiii învață ce trăiesc, modul în care le vorbim și îi tratăm devine vocea lor interioară mai târziu.

Nevoia de a fi părinți impune și comportamentul adecvat. Care dintre noi are curajul să recunoască faptul că nu a ridicat tonul la propriul copil? În ritmul în care trăim e foarte ușor să îți pierzi cumpătul. Nu că ar fi o justificare.

Cine a zis că e ușor să fii părinte? Unii dintre noi am crescut odată cu ei, ne-am simțit limitați de multe ori în fața lor, chiar dacă erau doar de cateva luni, câțiva ani, nu mai vorbim de adolescență!

Copiii sunt provocarea noastră, ne determină să fim mai buni, să învățăm uneori de la ei, să ne ridicăm de jos atunci când ne privesc cu ochii lor calzi și pătrunzători. Efectul e garantat.

Să ne închipuim viața altfel. Ești sătul de muncă, de sarcinile zilnice și tot ce vrei când ajungi acasă e să stai liniștit. Nu ai chef decât de tine însuți cu atât mai puțin de zgomotul copiilor în casă, de încrâncenarea lor de a câștiga timp cu tine, de a te întreba, de a-ți povesti ce au făcut la școală sau a-ți cere păreri. Gata s-a terminat cu zona ta confort. Și atunci trebuie să faci dreptate numai pentru tine.

Cum ar fi ca în locul vorbei bune sau în locul unei explicații să trântești o palmă, o jignire,o umilință? Așa ca să-și stie lungul nasului.

Nu e normal să fie normal!

Potrivit Unicef în 54% din cazuri când un copil face ceva rău prima reacție a părinților este să ridice imediat vocea, 30% consideră că pedepsitul copiilor e un rău necesar, 11%  consideră că trebuie să-i dea imediat o palmă. Din totalul celor 7567 de cazuri de violență împotriva copiilor raportate în primele luni ale anului 2016, un număr de 7006 cazuri au avut loc în familie, locul unde copilul al trebui să se simtă cel mai protejat. Au fost declarate 5408 cazuri de neglijență și 690 cazuri de abuz fizic.

Despre campania Unicef de stopare a violenței împotriva copiilor citiți mai multe aici: http://unicef.ro/nuenormal.

17203208_10155012033549788_6616116292256533387_n

Da, nu e normal să-ți crești copilul manifestându-ți autoritatea prin violență fizică sau verbală, așa cum nu e normal să nu avem o legislație care să pedepsescă mai aspru astfel de oameni.

Cifrele sunt alarmante, însă partea tristă se ascunde în spatele cifrelor. Multe abuzuri nu sunt raportate fiindcă nu am fost educați în acest sens. Încă persistă ideea că e o rușine să nu întorci și celălalt obraz părintelui pentru că el te-a făcut și are drepturi asupra ta. El știe cel mai bine. Chiar dacă ești bătut, jignit, pedepsit, ar trebui să înghiți în sec, doar e tata sau mama și vor să te învețe minte cum e cu respectul.

Mă întreb de ce mama sau tata nu ar putea să-l învețe cum e cu respectul fiind ei înșiși un model, adresându-se la un nivel care l-ar ajuta să înțeleagă că poți învăța și iubi o ființă corectând, nu umilind.

Șansele unui copil la un viitor demn, asumat și încrezător cresc atâta timp cât are un părinte care crede în el, care îl acceptă în primul rând pentru defectele și apoi pentru calitățile lui. Cum măsurăm șansele unui copil? Ne rezumăm la nevoi financiare, la accesul neîngrădit la educație, la viață, la ceva utopic?

Nu ne dorim copii neadaptați, chiar inapți social, marginalizați de cei din jur și ocoliți pentru că au un comportament ciudat prin care refulează, din păcate, ceea ce acumulează acasă. Ar trebui să ne gândim de două ori înainte de a ridica vocea, de a lovi sau a pune la punct niște ființe care nu au nevoie decât de îndrumare. Copiii nu fac decât să interiorizeze rolul părintelui de acasă, caută în permanență modele demne de urmat. Important este să le oferim pe cele care trebuie să fie urmate.

16649404_10154959812054788_8992963365938972530_n

O schimbare în bine trebuie să existe! Măcar pe acest segment. Să stopăm această formă de abuz, violență și exploatare. Un copil abuzat fizic sau psihic poate duce această traumă întrega viață. Nu sunt datori sub nici o formă să trăiască frustrările noastre sau limitările noastre de moment. La fel cum nu sunt responsabili de ,,bagajul,, din copilărie al fiecăruia dintre noi.

Recompensele noastre ca părinți vin mai târziu, atunci când acești copii despre care vorbim acum, vor avea drumul lor în viață și vor fi pregătiți să o înfrunte, nu cu o palmă , capul plecat sau cuvinte jignitoare. Noi suntem proiecția lor în viitor.

Mariana Stan

Sursa foto: Arhiva Unicef Romania, Pinterest.com

 

Facebook Comments
Author

Write A Comment