Pentru ca un copil să se simtă iubit trebuie să învățăm limbajul său de iubire. Noi, părinții încercăm să ne facem înțeleși, uneori confuzi, alteori obosiți, însă cheia reușitei ține de modul în care trăim alături de ei, din prima clipă până în momentul în care pornesc siguri pe drumul lor. Este o provocare?

Sofia Frunză spune că orice provocare este un câștig pentru părinte dacă știi cum să ții copilul aproape. Iubești, faci compromisuri, înveți alături de el, crești alături de el. Ea crede foarte mult în rolul tatălui și în implicarea alături de mamă. Cert este că a reușit să convingă mulți tați prin proiectul Modern Dads Challenge. Mi-a răspuns la câteva întrebări despre acest proiect, familie și alte planuri de viitor în cadrul agenției  Creative Energy Corner , alături de colega sa, Laura Pârlog.

Cum vede Sofia Frunză relația părinte – copil?

Relația părinte-copil este foarte importantă pentru dezvoltarea armonioasă a copilului. Implicarea părinților, atât a mamei, cât și a tatălui și construirea unei relatii bazate pe încredere, respect și iubire este poate cel mai  important  aspect de care ar trebui să se preocupe fiecare părinte , de când apare pe lume copilul.

Ce înseamnă pentru tine proiectul Modern Dad’s Challenges și ce aduce nou pe segmentul parenting?

Modern Dad’s Challenges este unicul proiect de parenting din România dedicat exclusiv taților și viitorilor tați. Cel mai important lucru pe care îl face este faptul că scoate în evidență VALOAREA TATĂLUI și validează importanța lui în dezvoltarea copilului. De asemenea, le oferă taților un cadru de interacțiune, de socializare și de învățare. Cu fiecare ediție pe care o organizăm ne propunem să fim pentru ei o sursă credibilă de informație, un loc care le oferă valoare și răspunsuri la întrebările pe care le au. Iar pe termen lung, ne dorim să dezvoltăm și să creștem o comunitate cat mai mre de tați și să transmitem astfel mesajul că rolul taților este egalcu cel al mamelor atunci când vorbim despre implicarea în creșterea copilului.  La fiecare editie Modern Dad’s Challenges dezvoltăm subiecte de interes pentru tați, organizam activități practice și le pregătim multe surprize. În toamnă îi așteptăm pe tați și viitori tați la trei  editii, care au ca tema urmatoarele  subiecte: tehnologia si copii, stil de viață sănătos și provocările parenting-ului modern.  Detalii despre ele se regasesc pe site-ul proiectului (www.events.moderndads.ro ).

Pentru mine proiectul Modern Dad’s Challenges înseamnă împlinire.

Suntem într-un continuu proces de schimbare a mentalității din Romania privind rolul tatălui in familie iar acesta cred că este printre cele mai frumoase lucruri pe care un om le poate lăsa în urma lui. Este o onoare să mă aflu în fața a atâția tați extraordinari, care vin să învețe, care sunt deschiși, care lasă deoparte toate prejudecățile și își fac timp să afle mai multe despre cum pot fi un părinte excepțional pentru copilul lor.

Cum văd tații moderni relația cu copiii lor?

O nouă generație de tați iese în evidență și încearcă să-și asume cât mai bine rolul pe care îl au în creșterea copilului. Sunt timizi, sunt puțini, dar cu potențial mare de creștere. Sunt dornici să arate că si ei pot, că sunt prezenți, că sunt implicați, că sunt importanți. Relația pe care o au cu copiii este una extraordinară: le dedică timp, sunt acolo cu ei, sejoaca , se iubesc, fac diferite activități și nu se feresc să se implice în toate aspectele care țin de viața copilului.     

Care sunt deprinderile care fac diferența între un tată pregătit și unul nepregătit pentru viața ca părinte?

Nimic nu te pregătește mai bine pentru viața de părinte decât momentul in care devii unul. Desigur, te poți pregăti citind despre ceea ce urmează, mergând la cursurile de puericultură, la evenimente de parenting, la ecografii împreună cu soția, iar când apare bebelușul, prin a fi implicat încă din prima clipă.

Cum reușești să te împarți între proiectele tale și viața de familie? Ce anume ți-a schimbat prioritățile în viață?

Nici eu nu știu cum reusesc sa le fac pe toate. Ideea este că sunt o persoană organizată, prioritizez lucrurile, îmi scriu ce am de făcut și cât de important este, iar când vine vorba de familie, să pun pe primul loc nevoile copiilor. Dar recunosc, sunt momente în care fac sacrificii.

Ce mi-a schimbat prioritățile în viață? Cred că un moment cheie în viața mea a fost atunci când am decis să mă alătur agenției Creative Energy Corner. Managing Partner de mai bine de 4 ani și împreună cu Laura Pîrlog facem o echipă extraordinară J Un alt moment cheie care mi-a schimbat prioritățile în viață a fost atunci când am devenit mamă. Noul statut a venit cu multe provocări, dar și cu idei de proiectele pe care altfel nu știu dacă le-aș fi derulat.

Cum ți se par dezbaterile despre parenting din perspectiva femei / bărbați? Există puncte comune?

Consider că există părinți (tați & mame), care sunt pe aceeași lungime de undă și se implică în egală măsură în creșterea copilului. Dar în același timp există încă preconcepții în rândul mamelor și al taților legate de statutul de părine și rolul fiecăruia în creșterea copilului. Părinții noștri, dar și mulți părinți din generația tânără încă consideră că tații trebuie să întrețină familia, iar mamele să aibă grijă de copii. Cât timp va persista această concepție transmisă din generație în generație, vor exista diferențe legate de rolul părinților cât și modul în care fiecare întelege tot ceea ce ține de parenting.   

Cum vezi proiectul tău de suflet – Modern Dads Challenges- în viitor?

Imi doresc ca proiectul Modern Dads Challenges sa adune in jurul lui o comunitate de super tati, sa fie o referinta pentru cei care au deventi tatici sau care au deja experiență, dar nu renunță niciodată la a învăța și a se perfecționa continuu.

Cum arată o zi în care decizi să ai timp doar pentru tine?

O să-mi imaginez această zi pentru că având în vedere că am 2 copii mici, nu există o zi doar pentru mine. Cred că dacă aș avea o zi liberă doar pentru mine aș citi cărțile care mă așteaptă pe raftul din bibliotecă, aș ieși la vreun spectacol sau festival fain, poate chiar m-aș duce la un salon să-mi fac câteva tratamente.

Citești cărți de parenting? Poți să ne faci câteva recomandări?

În această perioadă citesc foarte multe cărți pentru copii. Asta și pentru că băiatul meu a dat de gustul poveștilor J. Pe zona de parenting mă documentez mai degrabă de pe site-uri de specialitate (de exemplu: Pagina de Psihologie, blogul Otiliei Mantelers etc.). Însă acum citesc „Ghidurile Usborne pentru părinți” de la editura ‘’Corint pentru părinți’’ și urmează pe listă cărțile Ioanei Chicet Macoveiciuc, despre care am auzit numai lucruri bune. Recomandări de cărți pentru copii: cărțile din seria “Prietena mea Conni” – de la editura Casa,  cărțile de buzunar „Pixi” – de la editura Galaxia copiilor.

Ce te bucură în viață?

Mă bucură să văd oameni fericiți, oameni cărora le place ceea ce fac și se duc cu drag la muncă, oameni care povestesc cu enuziasm despre pasiunile lor, despre proiectele lor, despre împlinirile lor, oameni care nu se opresc atunci când întâmpină probleme și găsesc întotdeauna soluții, oameni pozitivi, așa cum încerc și eu să fiu zi de zi.

Ce înseamnă scrisul pentru tine?

Eu am fost pasionată de matematică, dar am ajuns la o facultate cu profil uman! Scrisul a intrat târziu în viața mea. Am început să scriu pentru că citeam foarte multe cărți faine de dezvoltare personală și era păcat să nu afle și alți oameni despre ele. Așa a apărut blogul meu și ulterior, când am aflat că voi deveni mamă, am decis să scriu despre experiența mea, despre trăirile mele și astfel poate să ajut și alte mămici. Și uite-așa scrisul a devenit o activitate aproape zilnică. Scriu pentru că simt că pot ajuta prin ceea ce transmit iar asta aduce multă împlinire.

Ce sfaturi le-ai da părinților pentru o relația bună cu copilul lor?

Cred că cel mai bun sfat pe care îl pot oferi este sa meargă pe feeling-ul lor, să asculte ce își dorește copilul, ce simte, ce transmite, să îl înțeleagă, să îl respecte și apoi să acționeze. Nu e ușor, dar în timp se crează o relație extraordinară!

 

 

 

Sursa foto – Sofia Frunză

 

Facebook Comments
Author

Write A Comment