Până să ajung la Land of Oz, m-am pierdut printre căsuțele din Cotroceni. Vrând nevrând devenise un fel de treasure hunt. Vremea era superbă, un început de toamnă blândă în care soarele își făcea de cap printre frunzele galbene ale copacilor. Intru pe aleea care duce spre locația unde aveam întâlnirea și găsesc, în sfârșit, ceea ce căutam. Georgiana Codrescu despre care vom vorbi în rândurile de mai jos,  mi-a arătat că  poveștile cu indicii, sunt terapie și pentru adulți. Mi-a prins bine drumul până la ea.

Se zice că nu există copii, doar oameni. Sau că adulții sunt doar copii ceva mai mari. Mesajul Georgianei e simplu: în viață uneori ne ies lucrurile, alteori nu ne ies din prima, avem nevoie să mai încercăm, până ne ies, sau să le acceptăm așa cum sunt, “ne-ieșite” și să învățăm din ele o lecție.

Land of Oz , o poveste care a inspirat mulți copii? Înțeleg că reușește să inspire și adulți?

În momentul în care îți dai seama că Vrăjitorul din Oz e o metaforă a dezvoltării personale totul devine magic. Și te inspiră. Totul pornește de acasă, din relația cu familia, din Kansas. Vine apoi o tornadă care te aruncă într-un cu totul alt spațiu, la care visai, undeva după curcubeu. Acolo începi prin a omorî o vrăjitoare (prima frica, cea de schimbare) și îi iei puterea – pantofii. Întâlnești o zână bună care îți va fi alături la greu (mama ideală, ce poate deveni parte din tine). Faci cunoștință cu oameni noi, cu care te împrietenești, care își doresc și ei câte ceva – la fel ca într-o terapie de grup. Mergi apoi spre Vrăjitor – spre terapeut, care crezi tu că va face o vrajă și îți va oferi tot ce-ți lipsește. Doar ca să constați, când vă vedeți, că și el e om ca tine, simplu, doar că știe să îți ceară să faci anumite lucruri care să scoată la iveală ce îți lipsea și ai de fapt în tine. Pleci apoi la drum și omori altă vrăjitoare – cea mai mare, care e frica ta principală. După care ai tot ce ți-ai dorit.

Cum e să lucrezi cu părintele – copil?

Se zice că nu există copii, doar oameni. Sau că adulții sunt doar copii ceva mai mari. La workshopurile pe care le organizăm invităm doar părinți, ca ei să se întoarcă cu o stare mai bună apoi acasă, la copiii lor. Noi credem despre copii că sunt perfecți așa cum sunt și că învață în principal din relația cu părinții. Dacă părinții sunt relaxați, bine cu ei înșiși, vor fi un exemplu pozitiv, vor ști să impună câteva limite – sănătoase și vor oferi copiiilor lor libertatea de care au nevoie să se dezvolte armonios. În plus, copiii sunt foarte flexibili, adaptabili. E oricând o idee bună să vii acasă cu schimbări pozitive – ei se vor mula în ceva timp pe noua ordine și efectele din comportamentul lor se vor vedea în scurt timp. Cum ajungem la starea de bine? Prin rememorarea și vindecarea copilăriei noastre, într-adevăr, fiindcă de acolo pleacă totul. La fel ca în cazul lui Dorothy.

Explică-ne mai bine ce vă doriți de la acest concept?

Ne dorim să oferim părinților un loc unde să se re:creeze. Unde să afle CUM pot face lucrurile pe care și le doresc, dacă CE-uri sunt peste tot. Unde să aibă parte de experiențe profunde, care să îi ajute să aibe relații mai bune cu copiii lor, de care să fie mândri. Și în general, să obțină mai multă bucurie în viața de zi cu zi – din familie, pasiuni sau pur și simplu a fi. Suntem o generație crescută de părinți cu puține cunoștințe de parenting. Între timp s-au făcut multe studii și multe s-au schimbat. Vrem doar să facem posibilă asimilarea acestor noi moduri de a fi, lăsând la o parte modalitățile vechi, folositoare atunci, dar fără perspectivă acum. Vrem, pe termen lung să avem mai puțini clienți la terapie, dintre copiii părinților de acum. Ca ei să devină adulți echilibrați, independenți, bucuroși, gata de orice provocare, în contact cu emoțiile lor, știind cum să și le exprime pe toate, pozitiv.

Știe părintele să se mai joace? Care a fost workshop-ul cu feedback-ul cel mai bun?

Multor părinți le e greu să se joace. Li se pare, poate, că își pierd din autoritate sau control. Sau poate nu li s-a dat voie “să se prostească”, fiindcă, nu-i așa, “ce zice lumea?”. Și totuși tocmai părinții care au o atitudine jucăușă au copiii cei mai ascultători. Prin joacă te conectezi cu copilul și el te vede ca fiind de-al lui. În plus, dacă găsești joaca care să-ți placă e minunat, te umple și pe tine de bucurie și asta se transmite. Workshopul cu feedback cel mai bun de până acum a fost Cum să pui limite ferme copilului, fără să-l pedepsești, Educație cu blândețe, dar cu furia ta ce faci? și întâlnirile Clubului de carte de psihologie, care sunt ca niște workshopuri mai lejere, unde facem 2-3 exerciții și discutăm.

Toate poveștile încep cu  A fost odată… povestea voastră cum a început?

Totul a pornit de la contactul cu psihoterapia. Mergând eu însămi sau stând de vorbă cu terapeuți am realizat cum toate blocajele, problemele, suferințele, fricile, comportamentele distructive pe care le avem acum, își au originea în relația cu părinții din copilărie. Apoi am citit cărți și studii despre creșterea copiiilor, am văzut copii fericiți alături de părinți fericiți, sau adulți echilibrați, plin de viață și succes, ce proveneau din familii în care au primit iubire și respect și s-a făcut un click. Există zeci de cărți de parenting și conferințe, dar unde ai putea merge pentru a obține o trnsformare reală și durabilă? Așa că am inventat noi acest loc, o casă superbă, în Cotroceni și un concept de poveste – Land of Oz.

Care sunt limitele de care v-ați lovit în implementarea proiectului?

Ne-am lovit de faptul că părinții care cunosc deja principiile de bază ale parentingului conștient sunt destul de puțini: cei care știu că cel mai mult copiii învață prin imitare, că pot pune limite și cu blândețe, că poți trata copilul cu iubire și repect și el să te asculte. Iar asta ne îndeamnă și la o muncă de educare cu privire la necesitatea educației parentale 🙂 Ne-am lovit și de faptul că unii părinți care voiau să vină la workshopuri spuneau că nu au cu cine lăsa copilul. Să fie o teamă de-a cere ajutorul sau să fim noi o generație de părinți izolați? În rest am primit multe aprecieri și bucurie din partea celor care ne-au trecut pragul.

Cum vezi relația părinte – copil în România de azi? Dar viitorul?

Pare că suntem certați cu timpul în România de astăzi și blocați de multe ori în convingeri asimilate în copilărie, subtile și subconștiente, care nu ne sunt folositoare și care totuși ne ghidează deciziile și ne influențează starea de bine. Convingeri ca: trebuie să fiu perfect, trebuie să fiu puternic, nu sunt suficient de bună dacă nu demonstrez, dacă stau înseamnă că sunt leneșă, pot fi iubită doar dacă… și pentru…, nu pur și simplu, nu ai voie să te prostești că vai, ce zice lumea? nu vorbi tare să nu deranjezi, dacă zici că ți-e frică ești fricos, dacă ești furios nu e frumos, dacă ești trist ești copilăros, etc. Suntem certați cu timpul fiindcă nu oferim destul timp planificării. Care sunt scopurile mele? Care sunt prioritățile? Cum le pot împlini astfel încât să îmi fie bine mie, celor la care țin, lumii din jur? În momentul în care ai un program bun, chiar dacă nu e scris, chiar dacă nu e fix, dar are scopuri clare și priorități bine definite, ai o viață bună. Viitorul: îl văd bine, dacă începem să mergem toți pe drumul dezvoltării personale. Mai liberi de convingeri și cu un timp mai bine folosit.

Ce înseamnă pentru tine – Părinte bine crescut?

Un părinte care lucrează cu el la terapie individuală sau de grup pentru a descoperi convingerile pe care le are, a le înlocui pe cele nefolositoare, a depista dacă are dureri emoționale din trecut care îl influențează în prezent și a le vindeca. Apoi, totul vine de la sine.

Închide ochii și imaginează-ți un alt final pentru Vrăjitorul din Oz. Care ar fi acela?

Un final în care Dorothy își cheamă în ținutul lui Oz familia, care pornește și ea pe drumul de cărămizi galbene și ajunge fiecare să aibă la final ce-i lipsea și apoi trăiesc cu toții acolo fericiți, mai degrabă decât să se întoarcă ea în Kansas, unde era cam pustiu și oamenii cam “încuiați”, ca în Harry Potter 🙂

Cum trebuie povestite copiilor poveștile cu final nefericit?

La fel ca poveștile cu final fericit – cu un dram de sare. Mesajul principal fiind: în viață uneori ne ies lucrurile, alteori nu ne ies din prima, avem nevoie să mai încercăm, până ne ies, sau să le acceptăm așa cum sunt, “ne-ieșite” și să învățăm din ele o lecție.

Recomandă-ne trei cărți inspiraționale pentru părinți.

Părinții toxici, pentru vindecarea relației cu părinții lor, Metoda daneză de creștere a copilului, pentru a crește copii ce devin adulți fericiți și Enciclopedia Hygge, ca să dea mai multă atenție relaxării împreună, cu dragoste și calm.

Unde fuge de acasă Georgiana Codrescu pentru a-și reîncărca bateriile?

În grădina The Coffee Factory, la munte, la Casa Tolstoi, sau la o piesă de Teatru politic, fiindcă aflu lucruri noi și e și super amuzant. Dar cel mai mult îmi încarc bateriile când vin în Land of Oz și am întâlniri cu traineri, terapeuți, clienți sau participanți la workshopuri.

Cum sunt poveștile voastre? Ce temeri aveți și cum le-ați depășit?

Despre lucrurile mișto care se întâmplă la Land Of Oz aflați aici https://landofoz.ro/ sau pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/landofozschool/.

Dacă vreți să fiți la curent cu noutățile de pe blog, vă invit să dați follow paginii mele https://www.facebook.com/positivemother.  De ce nu, să împărtășim idei!

 

Sursa foto – Georgiana Codrescu

 

 

 

Facebook Comments
Author

Write A Comment