Dragostea este doar un cuvânt și cu marketingul potrivit te aduce fix acolo unde zice că trebuie să ajungi. E drept, ce trăiești la 20 de ani, nu mai ai ocazia la 30, iar de la 40 Cupidon trebuie să vină cu o ofertă serioasă ca să te convingă.

Așa să fie? În fiecare an ne dorim să trăim dragostea altfel, amețiți de ofertele seducătoare sau poate de iureșul relației în care ne aflăm. Că tot e o modă să vii cu inimioare, la purtător, de Dragobete sau Valentine’s Day m-am gândit să vorbim puțin despre ce ne place să primim în luna iubirii.

Ce mai  înseamnă Dragobetele  în afară de momentul în care dezghețăm inimi roz sau roșii, optăm pentru cele mai bune promoții la desuuri wild, ciocolată sau șampania din frapieră?

Peste 1 miliard de felicitări sunt dăruite de îndrăgostiți în întreaga lume. Cea mai veche datează de la 1400 și este expusă la British Museum din Londra.

Un studiu MKOR arată că 28% din români sărbătoresc Dragobetele, 14% preferă Valentine’s Day, 34% le serbează pe ambele.

În goana după momentul perfect, 61% dintre ei preferă cadourile tip experiență, o ieșire în oraș (teatru/concert/stand-up, etc.), o cină la restaurant sau un city-break. Cele mai căutate destinații turistice sunt Roma, Paris, Viena sau Praga, iar bugetul alocat este in jur de 300 de euro/ persoană.

Cele mai mari vânzări sunt așteptate în categoria bijuteriilor, cosmeticelor și a lenjeriei intime. Femeile sunt de două ori mai interesate de găsirea unui cadou pentru partener decât bărbații. Pentru ele cele mai reușite cadouri sunt florile (41%), parfumurile (40%), bijuteriile ( 35%), îmbracămintea (29%),  cosmeticele (21%)

36% dintre bărbați au declarat că își doresc un cadou material de la iubita lor și 34%, se mulțumesc cu petrecerea timpului, într-un mod mai neobișnuit, cu persoana iubită. Preferă să meargă la un film, să ia cina într-un restaurant, să gătească cina împreună, să facă o baie romantică împreună și… să facă dragoste.

Cum rămâne cu gesturile simple?

Totuși florile sunt cele care însoțesc cel mai mult dovezile de iubire. Acest lucru este confirmat de magazinele online care activează pe segmentul florilor şi al cadourilor potrivite pentru această ocazie.

Furnizorii de flori au devenit extrem de inventivi atunci când vine vorba despre ofertele pentru perioada 14 februarie – 8 martie.

In 2019, pentru 14 februarie au fost plasate peste 1.500 de comenzi pe Floria.ro, insumand peste 32.000 de flori, iar in ultimii 5 ani comenzile au crescut ca volum – de aproximativ 6 ori, iar ca valoare – de sapte ori. Multe comenzi se inregistreaza online inclusiv pe 14 februarie, datorita serviciului de livrare in doua ore, in toata tara. Aceeasi dinamica o inregistram si offline, unde, pe 14 februarie se curata, in medie, peste 5.000 de trandafiri intr-o singura florarie, fata de 300 cat se pregatesc pentru vanzare in mod obisnuit, a precizat Marina Popescu, director general Floria.ro.

50% dintre bărbați spun că vor cumpara flori pentru a-și impresiona partenerele, iar 30% dintre femei spun că își doresc să primească exclusiv flori. De altfel, potrivit aceleiasi surse, florile sunt preferate în mod egal, de 30% dintre cei aflati intr-o relatie si respectiv 30% dintre cuplurile casatorite. (Studiu Xperience Day)

Anul acesta Floria.ro a scos un ghid al cumpărătorului indecis, sursă de inspirație pentru cei care mai cred în surprize făcute altfel. Nu contează dacă ești single sau cuplat, poți fi în pană de idei, iar bărbații se cam pricep la asta.

Ghidul se împarte în două categorii:

Pentru cei aflați într-o relație

The Netflix and chill thing – Buchet de trandafiri și o scrisoare scrisă caligrafic

Relația aia năbădăioasă vs geloșii – Buchet cu mesaj personalizat vs cutie de trandafiri și orhidee

Togheter since high school – Buchetul care transmite cererea în căsătorie perfectă

Cea mai fericită familie vs proaspăt părinți  – Vă las să ghiciți voi…

Pentru cei single sau care își doresc să intre într-o relație

Scheme și stratageme cum să-ți cucerești crush-ul sau tips & tricks pentru când ești îndrăgostit și n-ai speranțe

Gestul romantic care te ajută să creezi –  that fairytale ending –  Buchet de trandafiri roz și o scrisoare de dragoste în plic cu sigiliu

Lux și opulență  – Casa plină cu flori

Schema băiatul bun – Buchet de trandafiri oldschool și un mesaj frumos

Gesturi inedite pentru prietena cea mai bună – Trandafirii prieteniei

Colega aia drăguță vs dragostea vieții tale –Flori și macarons vs Buchetul special Dintotdeauna

Dragostea din copilărie – Buchetul Magia Copilăriei

Iată o abordare inedită a sărbătorii iubirii, care te face să scoți din buzunar suma potrivită.  În medie, pentru cadoul de Ziua Îndrăgostiților, românii plănuiesc să cheltuie 46 de euro. (sursa Picodi.com)

Valentine’s Day este a doua sărbătoare când cumpărătorii se decid să facă achiziții pe ultima sută de metrii, conform statisticilor de căutare pe Google. În ultimii trei ani, aproximativ 47,4 milioane de tranzacții au fost realizate cu o zi înainte de Ziua Îndrăgostiților.

Lăsând cifrele la o parte, la fel și standardele false despre cum să-ți trăiești dragostea într-o zi sau mai multe zile, puneți mâna și iubiți așa cum simțiți. Poate că marketingul de calitate și micro momentele din era digitală ( experiențe memorabile pentru utilizatori)  îți garantează drumul corect către inima cuiva sau poate vă rezumați la simple gesturi care nu vă încadrează în statistici și trenduri.

Acum că v-ați ales florile, tipologia și momentul, transformați gestul în ceva care să caracterizeze povestea voastra. Simplă, complicată, savuroasă…despre voi.

 

Sursa foto – Pinterest.com / Floria.ro

 

 

About

Scriu despre viața trăită cu pasiune și lucrurile în care cred și mă regăsesc. Poate nu vor fi cele mai cool tendințe și atitudini undress for success. În multe dintre ele te vei regăsi și tu.

Știi momentul acela când te uiți în oglindă și nu-ți place? Multe dintre noi fugim de acest moment, însă viața începe exact din acest punct. Alegerea e numai a noastră.

Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.



Facebook Comments
Author

Write A Comment