Câți dintre noi nu au trecut prin momente de criză în viață? Fie că e vorba de pierderea cuiva drag sau criza vârstei mijlocii, un divorț sau renunțarea la un job care nu ne mai reprezintă, toți am simțit piedici care ne-au impus o reordonare a priorităților.
Nu vreau să intru în sfera conceptelor de a-ți trăi viața cu sens și intenție, mă gândesc, mai degrabă, la sarea și piperul care ne fac să mergem mai departe. Gândirea limitativă despre care tot auzim în jurul nostru, are partea ei de adevăr.
Dar ce anume ne limitează?
Scopul pe care îl avem, lipsa de tact și de obiectivele clare, lipsa de flexibilitate în relațiile cu ceilalți, orgoliul, lipsa de experiență, sinceritatea cu noi înșine?
În ultima perioadă am stat de vorbă cu mulți freelanceri și oameni de business care spun că este foarte greu să răzbați. Simt presiunea socială, indiferent de domeniul în care activează.
Susțin că este foarte greu să-și definească clar un obiectiv pe termen mediu sau lung fiindcă, zi de zi, se lovesc de neseriozitate, ipocrizie și amânări de proiecte.
Nu știu cum este acum viața la o instituție de stat, ca freelanceri sau antreprenori am putea imagina o rubrică permanentă de sugestii și reclamații. Nu ar fi rea nici aceea, atâta timp cât ar însemna plus valoare în prezent și viitorul apropiat.
Scopul tău trebuie să fie complicat, elaborat, cu visuri și speranțe mari sau trebuie să ai, mai degrabă, un obiectiv mic, punctual, care îți oferă posibilitatea să controlezi mai ușor lucrurile și relațiile?
Nu inventez eu apa caldă, să fim realiști, dar unul din principiile cu care ar trebui să ne obișnuim în ziua de azi este ASUMAREA. Pasul cel mai greu. Ceea ce ești, nu ceea ce vinzi în online, sau îți dorești să transmiți mai departe. Un subiect la modă, actual, de care ne lovim atunci când ne dorim să colaborăm, nu?
Afli care este rostul tuturor provocărilor, experiențelor, momentelor, amintirilor atunci când îți asumi ceea ce ești. Apoi începi SĂ CONSTRUIEȘTI.
Când ai început să construiești devii conștient de sens și rost. Tot atunci descoperi și LIMITELE care te fac SĂ ÎNVEȚI mai mult sau, din contră, să dai înapoi la prima greșeală.
Știm că nu există o rețetă magică pentru a reuși. Atenție, pentru mine a reuși nu înseamnă neapărat SUCCES, înseamnă EXPERIENȚA câștigată în relațiile cu oamenii ( lucru provocator și frustrant dacă nu înveți să te detașezi)
Oricât de pregătit ai fi din punct de vedere profesional, reușești să-ți descoperi adevărata VALOARE atunci când găsești SOLUȚII la situații critice cu și despre oameni și colaborări.
Maturizarea profesională vine la pachet cu modul în care gestionezi conflictul, superficialitatea și cât de mult îți dorești să investești în relația cu cei din zona ta profesională.
La fel de important este să faci din tine o prioritate!
Nu îl priviți ca pe un lucru egoist, fiindcă nu mă gândesc aici la egocentrism, ci la modul în care vei ști să-ți comunici valorile celuilalt.
Să nu uiți că orice compromis de amorul relației nu înseamnă neapărat evoluție sau păstrarea unui prieten bun. Totul este verificabil. Este mai sănătos pentru tine să afli un adevăr crud acum, decât un cumul de falsități.
De cele mai multe ori NESIGURANȚA vine și cu punctele slabe, cu emoția distructivă, cu părerile altora care devin mai importante decât ale tale.
Suntem în continuă schimbare, evoluăm sau stagnăm. Cred că ar dura o viață să răspundem la toate frustrările noastre, din ce în ce mai multe, într-o societate în care trăim și acționăm după cum am învățat să consumăm.
Ne-am obișnuit să fim într-o căutare permanentă. Începem să ne cunoaștem mai bine abia după ce am gustat din INSUCCES, nu din succes.
Devenim conștienți că nu atingem potențialul maxim pentru că ne focusăm pe schimbare dictată de trenduri sau competiție.
Acceptând că SCHIMBAREA face parte din planul nostru de adaptabilitate, reușim să ne înțelegem mai bine pe noi în raport cu ceilalți. Ne putem bucura mai mult de pașii parcurși și întreg procesul de formare.
Nu cred că am afla mare lucru despre noi fără CONFRUNTARE. Obsedați mai mult de CONTROL și mai puțin de CLARITATEA procesului și a direcției pe care o urmăm, ne pierdem în detalii inutile care devin parte din frustrările și nereușitele noastre.
Presiunea de a face ce fac ceilalți și mai puțin ceea ce ne caracterizează, învinge de cele mai multe ori. Uităm de adevăratul conținut și urmăm modele în teama de a nu fi aplaudați.
Articolul meu nu se înscrie în categoria celor care îți sugerează cum să reușești pe piața muncii sau cum ,,să arzi” etapele pentru a vinde succesul celor din jur. Totuși…
Da, conținutul este important, dar ce rost are dacă asta nu se vede in cifre?
Da, marketingul este important, dar la ce bun dacă ai comunități care nu reacționează la valorile tale?
Da, ești un profesionist bun, dar cu ce mă ajută dacă nu vinzi bine?
Vă las pe voi să răspundeți la fiecare dintre întrebări, în funcție de nișa pe care activați. Dacă simțiți să le impărtășiți cu noi cu atât mai bine.
Până atunci, priviți cu sinceritate în jur. Fiți conștienți că facturile nu se plătesc cu SPERANȚE, idei nerealiste și oameni care îți sunt azi alături pentru că au cu tine un scop al lor. Mâine nu vor da doi bani pe tine pentru că nu ai confirmat ipocrizia lor.
E nevoie și de ei, ca să-ți ordonezi așteptările, pe viitor. Nu pentru a face rebranding, ci pentru a fi CORECT cu tine însuți și ceea ce vrei TU să generezi în societate. Trăim într-o societate capitalistă, se zice. N-ar trebui să ne deranjeze munca susținută, COMPETIȚIA, la fel și selecția naturală.
Recent am participat la un summit pe leadership. Discutam despre valori și trăsături specifice unui lider. Dintre speakeri mi-a plăcut discursul Lizei Bohannon, cofondatoare și Co – CEO la Sseko Designs.
A pus bazele unui brand care ține cont de circumstanțele sociale în domeniul modei, încercând să ofere oportunități educaționale și de leadership femeilor din întreaga lume. Este desemnată de Bloomberg Business Week, antreprenor social de top, iar de revista Forbes, în Top 20 de speakeri.
Liz a reușit să construiască pornind de la un VIS MIC. A crezut în CURAJ mai mult decât în noroc, în viața trăită cu SCOP, PASIUNE și IMPACT. Crede mult în oamenii care confirmă valorile tale. Cu ei poți construi, învățând.
Devii unic în comparație cu celălalt atunci când oferi conținut social, când primești cum oferi. Experimentezi, generând la rândul tău schimbare.
Sursa foto – Pinterest.com