Author

Mariana Stan

Browsing

Pe vremea mea nu se vorbea despre adolescență cum se vorbește acum. Expresia – te-ai făcut mare – rezuma foarte bine drepturile și obligațiile tale de copil. Nu evalua nimeni atât de profund evoluția ta emoțională, schimbătoare de la o zi la alta, nu mai vorbesc de frustrări și episoadele de amor adolescentin.

Lipsa accesului la informație s-a reflectat și în educația noastră. Am crescut cu părinți tradiționaliști care purtau la rândul lor bagajul șablonului. În cuvintele tale strecurai cu grijă cuvântul sex doar în condițiile în care aveai o mamă ceva mai deschisă și nu amâna subiectul ,, până mai crești”.

E drept acum avem tot ce vrem pe toate gardurile, chiar necenzurat, dar lipsa de comunicare a rămas aceeași. Aud mereu în jurul meu părinți care se plâng că nu reușesc să fie aproape de copiii lor. Iar copiii se plâng că nu sunt ascultați sau înțeleși. Nu vreau să fiu părtinitoare dar cât de des ne facem timp să-i ascultăm?

Raluca Mohora e genul de om extrem de energic. Nu ai cum să nu te întrebi de unde atâta energie? Viața Ralucăi este o cursă permanentă dar mai are și pauze. Pasiunea pentru ceea ce face constituie un drum ce reîncepe în fiecare zi. Cred că puterea unei femei care activează în media, vine din libertate, implicare și participare în construcția propriei vieți alături de ceilalți.

Manager la agenția Tonic Advertising, Raluca nu vinde rețete de succes, din contră, spune că unei femei n-ar trebui să-i lipsească două lucruri: să fie mamă și să fie iubită. Mi-a povestit în interviu despre publicuri, viața la țară, clienți, locurile unde se reîncarcă pentru o nouă zi și schimbări.

Când auzi despre lipsa de comunicare cu copiii zici că e un subiect departe de tine, doar toată ziua ești cu el, lângă el., uneori  exagerând cu rolul de dădacă. Apoi, la adolescență, lucrurile se complică fiindcă negociezi permanent libertatea, limitele și prejudecățile.

Dar, chiar dacă ai chipul și asemănarea majorității, cel puțin o dată în viață, ca părinte de adolescent, vei trăi experiența unui mic viciu de comunicare care se transformă într-un handicap dacă nu ești atent. Cine spală putina? Tot tu!

Ați trecut de nenumărate ori prin situația asta. Vă dați seama cât de mult ați cheltuit sau cât de mult timp ați pierdut abia la începutul lunii ianuarie când reveniți cu picioarele pe pământ. Explicația? Decembrie fermecata lună a cadourilor cu fundă.  Atunci când faci lista pentru cadouri  și îți dai seama că în spatele fiecărui nume există câte o poveste. Povestea oamenilor importanți din viața ta.

Nebunia cadourilor rivalizează cu tensiunea orașului și imaginile mai aproape de perfecțiune care ne creează un anumit confort. Ajungi să te pierzi în melancolii când apare și bilanțul personal involuntar al anului care a trecut. În loc de O BRAD FRUMOS îți vin pe buze versurile de la propriul colind, O AN FRUMOS, unul care ascunde metafore sau personificări,  în funcție de perioadă.

Copiii adoră să exploreze. Ce poate fi mai provocator pentru un copil decât oportunitatea și plăcerea de a cerceta. Expresia ,,sky is the limit” poate fi una dintre expresiile care reflecta cel mai bine noua campanie educațională interactivă Danonino care susține autonomia celor mici îndemnându-i să pornească în aventura spațială alături de Dino și să descopere împreună misterele Universului.

Cum m-am simțit eu alături de Mara la lansarea campaniei Spune DA explorării?

Ne-am simțit ca și atunci când participam la un treasure hunt. Acum aventura noastră avea și eroi și context și un slogan potrivit. A fost o experiență care a îmbinat perfect lumea reală cu realitatea virtuală. Jocul este o forma prin care unui copil îi este cel mai usor să învețe și să exploreze.

Pentru Ana Novic viața ca și moda înseamnă curaj și alegeri îndrăznețe. Este mama unei fetițe de 3 ani, pe nume Ingrid și soția cunoscutului blogger Robert Diaconeasa aka Daddycool. Care este regula de bază după care se ghidează? Dansează din suflet, ca și cum nimeni nu s-ar uita. În fond, au o singură viață și merită să o trăiască din plin! Despre Robert spune că este omul vieții ei, omul cu care râde cu lacrimi si plânge în hohote, omul alături de care poate muta munții din loc.

Articolul complet il puteti citi pe QBebe

Parenting modern? Sună bine? Dacă dai o simplă căutare pe Google riști să te abonezi la biblioteca virtuală când vine vorba de sfaturi. Mamele sunt înnebunite să știe tot ce e nou, tot ce trebuie, unde trebuie să acționeze, cum ar fi mai bine. Însă copiii au nevoie de mai mult.

Ce fac tații? Cum se implică? Se mai implică? Să fim realiști tatăl nu poate fi un simplu finanțator pentru ca lucrurile într-o familie să evolueze corect. La fel cum mama nu se poate victimiza permanent în rolul de mamă și atât.

Timpul zboară. Recent am împlinit 1 an de la primul curs susținut cu adolescenții de la Touched Romania. Prima întâlnire cu acești copii minunați care acum au devenit parte din viața mea.

Mă întrebați cât contează pentru mine? Ce anume mă determină să merg aproape în fiecare weekend acolo? Răspunsul este simplu: EI, evoluția lor de când i-am întâlnit, experiențele trăite împreună, locurile vizitate, frustrările pe care le-am depășit cu fiecare în parte și bucuria de a ne avea unii pe alții.

Grupul de adolescenți pentru mine înseamnă mult deoarece aici am putut să mă regăsesc cu adevărat și să pot exprima fără nicio problemă ceea ce simt. Până să încep să merg la acest grup aveam mici temeri pe care nu le puteam depăși, dar aici am putut să trec peste ele și cu ajutorul lui Mari am putut să- mi adun curajul de care aveam nevoie pentru a le înfrunta. Îmi era imposibil să vorbesc în fața a mai mult de două persoane, mai ales, dacă erau persoane necunoscute, însă acest grup de adolescenți a transformat imposibilul în posibil. (Rebecca )

Cât de conștient trăim? Recent am trecut printr-o perioadă cu multe semne de întrebare, în care minusurile erau mai evidente decât plusurile iar semnul egal trimitea către o numărătoare inversă.

Nu puteam să nu fac o scurtă comparație cu O sută de zile de fericire, cartea lui Fausto Brizzi, în care personajul principal, luat prin surprindere de o veste proastă, decide să repare tot ce era în viața lui, în 100 de zile.

Orizontul meu era altul dar m-am confruntat cu aceeași provocare. Plus, minus, bun, rău și o groază de cercuri în care se aflau oameni de care mă simțeam legată.

10% dintre mamele care nasc anual în România sunt minore. Dintre acestea 22.000 de adolescente care devin mame anual.

Foreplay pune în scenă poveștile a trei dintre ele si vorbește despre standarde duble, despre falși-vinovați, despre cum devine o adolescentă părinte, în modul fast-forward. Spectacolul abordează, în premieră în lumea teatrală din România, subiectul naşterilor timpurii şi explorează condiţia vulnerabilă a tinerelor mame într-o societate care, pe de o parte, idealizează maternitatea, iar pe de altă parte, blamează mamele sub 18 ani.