Category

Living

Category

Până să ajung la Land of Oz, m-am pierdut printre căsuțele din Cotroceni. Vrând nevrând devenise un fel de treasure hunt. Vremea era superbă, un început de toamnă blândă în care soarele își făcea de cap printre frunzele galbene ale copacilor. Intru pe aleea care duce spre locația unde aveam întâlnirea și găsesc, în sfârșit, ceea ce căutam. Georgiana Codrescu despre care vom vorbi în rândurile de mai jos,  mi-a arătat că  poveștile cu indicii, sunt terapie și pentru adulți. Mi-a prins bine drumul până la ea.

Se zice că nu există copii, doar oameni. Sau că adulții sunt doar copii ceva mai mari. Mesajul Georgianei e simplu: în viață uneori ne ies lucrurile, alteori nu ne ies din prima, avem nevoie să mai încercăm, până ne ies, sau să le acceptăm așa cum sunt, “ne-ieșite” și să învățăm din ele o lecție.

Fac parte din categoria românilor care adoră să călătorească în propria țară. Vara, în perioada concediilor, caut să-mi duc fetele măcar pentru câteva zile pe litoralul românesc. Pot spune că a devenit o tradiție. Până să împlinească Mara 8 ani mă gândeam la variante all inclusive în ideea confortului. Tot ce doream era un loc în care să nu-mi bat capul cu organizarea mesei și calitatea serviciilor. Știm cu toții că în România, socoteala din târg nu coincide cu cea de acasă, de multe ori.

Nimic nu e întâmplător. Lucrurile pe care le trăiești, oamenii pe care îi întâlnești, au fiecare rolul lor.

Mă tenta demult ideea de a participa la întâlnirile #DigitalParentsTalks însă de fiecare dată intervenea ceva. Sâmbăta trecută am avut ocazia să cunosc, în sfârșit, o comunitate cu care mă familiarizasem puțin în online, prin câteva articole împărtășite.