Category

Me & My Kids

Category

Pe vremea mea nu se vorbea despre adolescență cum se vorbește acum. Expresia – te-ai făcut mare – rezuma foarte bine drepturile și obligațiile tale de copil. Nu evalua nimeni atât de profund evoluția ta emoțională, schimbătoare de la o zi la alta, nu mai vorbesc de frustrări și episoadele de amor adolescentin.

Lipsa accesului la informație s-a reflectat și în educația noastră. Am crescut cu părinți tradiționaliști care purtau la rândul lor bagajul șablonului. În cuvintele tale strecurai cu grijă cuvântul sex doar în condițiile în care aveai o mamă ceva mai deschisă și nu amâna subiectul ,, până mai crești”.

E drept acum avem tot ce vrem pe toate gardurile, chiar necenzurat, dar lipsa de comunicare a rămas aceeași. Aud mereu în jurul meu părinți care se plâng că nu reușesc să fie aproape de copiii lor. Iar copiii se plâng că nu sunt ascultați sau înțeleși. Nu vreau să fiu părtinitoare dar cât de des ne facem timp să-i ascultăm?

Nu vreau să citesc. De câte ori ați auzit asta de la copilul vostru? Cum adică nu citești ? Trebuie! Vă recunoașteți aici? În fond, plăcerea, capacitatea de a citi cu ușurință, vin la pachet cu toate abilitățile pe care nici măcar nu le știm. Cartea e puntea către imaginație. În anumite cazuri  pentru a ne duce în locuri unde nu putem merge fizic, alteori pentru a ne face mai bine sufletește sau pur și simplu pentru a petrece mai mult timp cu acel cuvânt scris.

Citim pentru a învăța și a găsi lucruri. Nu pentru a fi torturați cu cititul. Am mai auzit teoria lipsei de concentrare. Copilul nu citește că nu se poate concentra. Hai să nu punem etichete fără să încercăm. Într-adevăr sunt multe de spus pentru îmbunătățirea concentrării, dezvoltarea empatiei și a limbajului. Întoarceți paginile bucurați-vă de bucuria de a descoperi ,,ce se întâmplă în continuare”, este deja un salt mare, încrezător, către vocabular și idei.

Violența naște violență. Scriam într-un articol recent despre experiența cu copiii mei astfel: copiii învață ce trăiesc, modul în care le vorbim și îi tratăm devine vocea lor interioară mai târziu.

Nevoia de a fi părinți impune și comportamentul adecvat. Care dintre noi are curajul să recunoască faptul că nu a ridicat tonul la propriul copil? În ritmul în care trăim e foarte ușor să îți pierzi cumpătul. Nu că ar fi o justificare.

Educația copiilor este ca o poveste ascunsă între coperțile unei cărți. Depinde cum o abordezi, cum percepi conținutul, dacă te atrag subiectul sau personajele ei.

Pagină cu pagină ajungi să descoperi ce se află în spatele fiecarei întâmplări. Dacă povestea din carte le suscită interesul, vor dori să-i afle și deznodământul. Este ca o vânătoare de comori.