Category

Simply Me

Category
Cred că de Paște luăm cu toții o gură de Rai. Cadoul pe care ni-l oferă D-zeu an de an să vadă ce știm să facem cu el.Credincioși, necredincioși, practicanți sau nu, transpunem Învierea după suflet.
De fapt, în lumea asta modernă am dobândit această flexibilitate de a sărbători mai mult sau mai puțin ritualic, rapid și virtual, dar fiecare cu propria bucățică de D-zeu asimilat după educație, religie sau implicare.
Paștele este metafora perfectă pentru ceea ce unii ar numi LUMINA din noi.
Cea care ne face să fim mai buni, să vedem esența lucrurilor, să apreciem acea complementaritate dintre alb și negru, bine și rău, dincolo de orgoliu.
Paștele este o sărbătoare născută din puterea sacrificiului, care ne arată cât de importantă este diferența dintre a fi fericit și a avea un sens în viață.
Paște cu bine, dragilor! Să dăm vieții noastre un sens.

Vanessa Ressler a renunțat la un job în domeniul corporatist acum 9 ani. Designul vestimentar era un vis curajos, însă a devenit provocarea de care avea nevoie pentru a se transforma într-o femeie pentru care antreprenoriatul înseamnă principii de la care nu te abați ,,chiar cu riscul unui eșec”.

În acești 9 ani s-a reinventat, adaptat și menținut cu succes pe piața internă. Modelele create de către Vanessa au ajuns și la cumpărătorii de peste hotare. Talentul ei pentru STRAIE a fost apreciat deoarece a știut să continue tradițiile vestimentare prin reintrepretarea lor.

Fericirea este, fără îndoială, dincolo de provocările și durerile care te copleșesc AZI.  Este motivația din acele zile când ne întrebăm unde vom găsi puterea, e partea bună a emoțiilor amestecate atunci când spunem că pesimismul nu are ce căuta în viața noastră.

Încercăm drumuri noi fără să știm ce ne face cu adevărat fericiți. Contextul fericirii se schimbă în funcție de modul în care știm să întâmpinăm momentele din viață. Unii i-ar spune reînnoire, alții creștere sau schimbare.

V-ați întrebat vreodată cine v-a făcut hainele? De unde provin și ce muncă se află în spatele fiecărui articol cumpărat? Cine sunt acești oameni și cum sunt viețile lor?

Statisticile arată că 75 de milioane de oameni lucrează pentru a ne face haine. Dintre aceștia 80% sunt femei cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani. Până să ajungă pe rafturile magazinelor, hainele noastre parcurg un drum lung, care implică multă muncă.

Ca simpli consumatori ar trebui să ne întrebăm, măcar uneori, cine sunt oamenii care ne fac hainele și în ce condiții trăiesc. Până la urmă care este prețul real pe care îl plătim noi în comparație cu ei? Fără aceste întrebări contribuim, poate, fără să vrem, la exploatarea celorlalți.

Știți genul  acela de articol scris pe nerăsuflate? Momentul  simplu, dar atât de încărcat de emoție, că ai schimbat, în bine, viața cuiva?

Dincolo de rău, dincoace de bine, stă o poveste pe care vreau să v-o spun, fiindcă e o poveste cu  dragoste de oameni, TRĂITĂ. Nu închipuită. Construită și mutată din online în offline.

 Am contribuit la destinul unui om care și-a luat viața în mâini. Acum privește, cu încredere, spre viitor. Nu a fost ușor, însă a meritat pe deplin.

Gătesc cu dragoste. Nu stau în bucătărie atât de mult cât mi-aș dori, însă atunci când când mă apucă pasiunea și vreau să testez  gusturi noi sau rețete pe care le combin după pofta inimii, recunosc că ar putea deveni un job de succes.

La începutul lunii iunie am onorat invitația Cameliei Matei de la Miele, locul unde trăiești magia în bucătărie. Mi-am dorit să încerc varianta italiană de gătit, cu multă lume în jurul mesei, sentimentul de familie, veselie, rețete simple și delicioase în câteva minute.

Italienii știu câte ceva despre arta de a trăi fericit, iar când vine vorba despre mâncarea bună și a te înconjura de prieteni dragi, nimeni nu o face mai bine.

Martie reprezintă pentru mine un nou început. Mă trimite cu gândul la felia proaspătă de primăvară așteptată cu sufletul la gură după o iarna prelungă. Dacă mă gândesc mai bine ,, provocarea unui nou început,, pare accesoriul perfect pentru orice femeie indiferent de vârstă.

Până acum apreciam mărțișoarele, florile, zecile de mesaje care circulau în dreapta și stânga sau emoția acelui sentiment că o parte din cei pe care îi iubesc este mereu cu mine. Ei…între timp lucrurile s-au mai schimbat. Nu mă înțelegeți greșit, îmi plac ritualurile lunii martie, dar cel mai mult iubesc TIMPUL. Timpul primit, timpul oferit. Este ingredientul care nu-și pierde valoarea în funcție de sezon și de cele mai multe ori te aduce cu picioarele pe pământ, chiar dacă nu este cel mai bun reper din viață pentru multe dintre noi.

Ați trecut de nenumărate ori prin situația asta. Vă dați seama cât de mult ați cheltuit sau cât de mult timp ați pierdut abia la începutul lunii ianuarie când reveniți cu picioarele pe pământ. Explicația? Decembrie fermecata lună a cadourilor cu fundă.  Atunci când faci lista pentru cadouri  și îți dai seama că în spatele fiecărui nume există câte o poveste. Povestea oamenilor importanți din viața ta.

Nebunia cadourilor rivalizează cu tensiunea orașului și imaginile mai aproape de perfecțiune care ne creează un anumit confort. Ajungi să te pierzi în melancolii când apare și bilanțul personal involuntar al anului care a trecut. În loc de O BRAD FRUMOS îți vin pe buze versurile de la propriul colind, O AN FRUMOS, unul care ascunde metafore sau personificări,  în funcție de perioadă.

Timpul zboară. Recent am împlinit 1 an de la primul curs susținut cu adolescenții de la Touched Romania. Prima întâlnire cu acești copii minunați care acum au devenit parte din viața mea.

Mă întrebați cât contează pentru mine? Ce anume mă determină să merg aproape în fiecare weekend acolo? Răspunsul este simplu: EI, evoluția lor de când i-am întâlnit, experiențele trăite împreună, locurile vizitate, frustrările pe care le-am depășit cu fiecare în parte și bucuria de a ne avea unii pe alții.

Grupul de adolescenți pentru mine înseamnă mult deoarece aici am putut să mă regăsesc cu adevărat și să pot exprima fără nicio problemă ceea ce simt. Până să încep să merg la acest grup aveam mici temeri pe care nu le puteam depăși, dar aici am putut să trec peste ele și cu ajutorul lui Mari am putut să- mi adun curajul de care aveam nevoie pentru a le înfrunta. Îmi era imposibil să vorbesc în fața a mai mult de două persoane, mai ales, dacă erau persoane necunoscute, însă acest grup de adolescenți a transformat imposibilul în posibil. (Rebecca )

Cât de conștient trăim? Recent am trecut printr-o perioadă cu multe semne de întrebare, în care minusurile erau mai evidente decât plusurile iar semnul egal trimitea către o numărătoare inversă.

Nu puteam să nu fac o scurtă comparație cu O sută de zile de fericire, cartea lui Fausto Brizzi, în care personajul principal, luat prin surprindere de o veste proastă, decide să repare tot ce era în viața lui, în 100 de zile.

Orizontul meu era altul dar m-am confruntat cu aceeași provocare. Plus, minus, bun, rău și o groază de cercuri în care se aflau oameni de care mă simțeam legată.